La începuturile crizei, puţini ar fi pariat pe faptul că toţi jucătorii din piaţa de distribuţie a materialelor de construcţii şi bricolaj – care la jumătatea lui 2009 a scăzut cu peste 40% – vor ieşi cu bine din recesiune. La începutul lui 2010, şi mai puţini ar fi pariat pe supravieţuirea Ambient, ani la rând, cea mai mare reţea locală de bricolaj.
Dar retailerul de bricolaj nu doar că a supravieţuit pierderilor masive din 2009, de circa 19 milioane de euro, dar în ultimii doi ani, cifra de afaceri în lei cumulată a crescut cu circa 47%, pe o piaţă în continuare în scădere, afectată de criza creditărilor de locuinţe şi de o întârziere a creşterii economice. Mai mult, „deşi încă suntem în perioada de auditare a cifrelor din 2012, pot să spun că anul va fi încheiat cu profit net pentru prima oară în ultimii trei ani’, subliniază Liviu Voicu, directorul financiar al companiei.
Ambientul pe care Ioan Ciolan îl construieşte, pas cu pas, de 20 ani nu mai e cel de la începuturile crizei. În 2011, compania a trecut de la comerţul unic la separarea business-ului în două divizii: Retail (reţeaua celor 12 centre comerciale) și Distribuţie (15 depozite de materiale de construcție și platforme logistice).
Ambient continuă să se concentreze asupra clienţilor profesionali (constructorii şi firmele de recomercializare contribuie cu circa 55% din vânzări), dar, în paralel, se uită mult mai atent la clienţii ocazionali, numiţi în industrie „do-it-your­self“ – pe scurt, DYI. „Păstrăm clienţii profesionali, dar vrem să ajungem la o pondere a retailului de 50%. Acum suntem şi consilieri, oferim şi soluţii personalizate, nu doar produse (…) Piața nu a revenit la nivelul din anii de dinainte de criză, dar Ambient Total, Casa Demonstrativă, Galeria cu Idei, Showroom-ul de Instalații, Showroom-ul de Mobilă – toate ne fac diferențiază de competitori. Astfel, suntem în linie cu promisiunea făcută în 2010, de creștere anuală de două cifre“, explică Ioan Ciolan.

”Piața nu a revenit la nivelul din anii de dinainte de criză, dar Ambient Total, face diferența în această piață B2C, iar oferta completă de materiale de construcții, finisaje și servicii competente a asigurat creșterea pe segmentul B2B. Astfel, suntem în linie cu promisiunea făcută în 2010, de creștere anuală de două cifre”, explică Ioan Ciolan.
De la lansarea programului și până în prezent, peste 100.000 de familii și-au construit locuințele cu Programul Ambient Total.  Anual, peste 3 milioane de persoane trec pragul centrelor Ambient.
În zona Transilvaniei, sibienii estimează o cota de piață la o medie de 35%, iar cota naţională este „undeva între 4-5%”.

Un plus de circa 47% la cifra de afaceri, dar în ultimii doi ani – în condițiile în care piaţa construcţiilor, estimată la 1,7 milioane de euro, e tot prăbuşită, şi tot cu zero şanse de revenire în viitorul apropiat, iar „competitorii se mișcă încontinuu“ -, îi dă curaj lui Ioan Ciolan să vadă şi în perspectivă. Aşa că, în prezent, poate anticipa o creştere „tot de două cifre” și pentru 2013. Și se bazează în special pe familiile care renovează sau construiesc: „Vrem să ne întărim poziţia pe segmentul strategic reprezentat de meșteri". "Vom avea o dezvoltare de depozite logistice la Satu Mare şi Târgu Jiu, care vor fi adresate bussines-ului profesional. De asemenea, va continua lansarea de case demonstrative. Avem bugetate patru locaţii. Iar investiţia în show-room-uri continuă“, adaugă Călin Şomcutean, directorul de vânzări al companiei, fără să anunțe planuri de extindere cu noi centre comerciale în viitorul apropiat.
Înfiinţată în 1993, Ambient a inaugurat primul magazin DYI din România, la Sibiu. După două decenii de existenţă, compania numără1600 de angajaţi, peste 3.000 de clienţi contractuali, peste 40.000 de produse şi 700 de furnizori.

Trei companii autohtone (Dedeman, Arabesque și Ambient) îşi dispută cu şapte multinaţionale (Praktiker, Bricostore, bauMax, Hornbach, Mr. Bricolage, Obi, Leroy Merlin) cele circa 1,7 miliarde de euro, la cât e estimată piaţa de distribuţie a materialelor de construcţii şi bricolaj.