Laura Codruţa Kovesi se luptă acum pe toate planurile. La Bruxelles se află în competiția pentru câștigarea postului de procuror șef european. În România, are de înfruntat o serie de obstacole în justiție. Asta în timp ce zilnic apar informații din trecutul său nu foarte îndepărtat.

Până să ajungă una dintre cele mai cunoscute personalități din România, Kovesi s-a remarcat în alt domeniu. Nu mulți știu dar fosta șefă a DNA a făcut baschet de performanţă şi chiar a ajuns la echipa naţională a României.

Ea a început să joace baschet la 7 ani şi a absolvit învăţământul preuniversitar la Mediaş, unde a evoluat ca jucătoare la Club Sportiv Şcolar Mediaş. Talentul şi munca i-au adus chiar şi selecţii în echipa naţională de baschet feminin-cadete, cu care a câştigat în 1989 la Timişoara titlul de vicecampioană europeană, conform realitatea.net.

Mai târziu, a ales cariera tatălui său şi, între 1991-1995, a urmat cursurile Facultăţii de Drept în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.