După cum informam într-un articol anterior, în această perioadă circulă o înşelătorie care se foloseşte de numele companiei Altex. Un SMS care pare trimis aparent de Altex, care anunţă că sunteţi câştigătorul unui laptop Lenovo şi al sumei de 10.000 de euro, vă poate pune într-un pericol major. Cei care au mai trecut prin astfel de experiențe spun că aceste conversații telefonice interminabile și neverificate sunt de fapt o nouă metodă prin care escrocii încearcă să convingă oamenii să furnizeze datele personale, respectiv CNP-ul și să piardă ulterior o sumă importantă de bani pentru a intra în posesia premiului.

Dan Ostahie, CEO-ul Altex România, ne-a furnizat un punct de vedere pe această temă, pe care îl redăm în continuare:

„Campania la care se face referire în mesaj nu este organizată de ALTEX România, fiind o campanie falsă, înșelătoare, derulată de escroci care folosesc cartele pre-pay și astfel nu pot fi identificați chiar dacă, de fiecare dată când astfel de cazuri de fraudă au circulat în spațiul public, ne-am adresat organelor abilitate.

Cazurile de fraude sau tentativele de tip phising făcute prin intermediul mesajelor trimise pe telefoanele mobile s-au înmulțit semnificativ în ultimii ani folosindu-se cartele pre-pay care nu permit identificarea apelantului. Pentru a părea credibile, cei care au asemenea tentative de înșelare a consumatorilor folosesc mesaje în numele unor companii, instituții cunoscute sau chiar în numele unor furnizori sau autorități de stat.

În cazul în care se solicită returnarea apelului, numărul respectiv poate fi unul cu suprataxă folosit în scopul încărcării notei de plată a utilizatorului în beneficiul persoanelor care derulează respectiva acțiune de înșelăciune. Astfel, se creează pagube însemnate persoanelor de bună credință care devin victime ale acestei înșelăciuni, pentru care nu putem lua măsuri de prevenire în condițiile actuale de achiziție a cartelelor pre-pay.

Pentru protecția cetățenilor, considerăm necesară înregistrarea cartelelor pre-pay la achiziția acestora în baza documentelor de identitate, aspect ce ar conduce la identificarea rapidă de către organele abilitate a persoanelor care derulează astfel de acțiuni de înșelătorie.

Facem un apel public către operatorii de telefonie mobilă de a se alătura în lupta împotriva înșelăciunii, escrocheriei și phisingului prin intermediul cartelelor pre-pay care creează victime la nivelul societății. Apelăm la operatori pentru a nu mai vinde cartele pre-pay decât în punctele autorizate de colectare a datelor personale, în același regim cu abonamentele, contribuind astfel la eliminarea apelurilor și campaniilor frauduloase. Conform celui mai recent raport al GSMA, condiții similare pe piața telefoniei mobile, în ce privește dovada identității utilizatorilor se înregistrează în alte 16 țări la nivel european, printre care Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Portugalia, Cehia.”