„Allview 2 Speed Quad este o tabletă pe care poţi conta oricând. A fost creată special pentru cei care îşi doresc un device puternic şi performant, fiind cea mai accesibilă tabletă compatibilă cu Smart2View. Ea oferă viteză de procesare sporită, o experienţă fluentă de browsing şi multi-tasking şi autonomie ridicată a bateriei, de până la 7 ore în condiţii de funcţionare continuă”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Allview 2 Speed Quad are un ecran de 8 inch,  procesor quad core Cortex A7 de 1 GHz, 1 GB memorie RAM şi 8 GB spaţiu de stocare. Tableta are două camere foto de 0.3 MP şi 2 MP şi rulează sistemul de operare Android 4.2.2. Jelly Bean. Bateria are o autonomie de până la 7 ore în condiţii de funcţionare continuă şi până la 18 zile în stand-by. Performanţele tabletei 2 Speed Quad au fost dovedite de rezultatele testului AnTuTu Benchmark, unde device-ul a obţinut peste 20.000 de puncte.

O noutate pe care o aduce  2 Speed Quad este funcţia Dual Display. Conectând device-ul prin adaptorul Smart2 View la un televizor cu port HDMI, pot fi vizualizate, cu ajutorul player-ului 4 K preinstalat, două continuţuri diferite: un film pe televizor si o altă aplicaţie  pe ecranul tabletei. Tableta 2 Speed Quad are preinstalată aplicaţia Allclick,  cu ajutorul căreia utilizatorii îşi pot seta shortcut-uri către aplicaţiile preferate, având astfel un acces mai rapid. Prin activarea unui icon care se află permanent pe ecran, în partea de jos a acestuia apare o bandă cu 18 aplicaţii, ce poate fi personalizată în funcţie de preferinţe.

Allview 2 Speed Quad va fi disponibilă în două variante de culori (alb şi negru) şi poate fi achiziţionată din magazinele partenere la preţul de 649 lei. Tableta poate fi achiziţionată şi împreună cu adaptorul wireless display Smart2View, la preţul de 749 lei.