Alina Mungiu Pippidi a făcut o analiză în Adevărul după decizia CCR în privința referendumului pentru amnistie și grațiere, în care susține că acesta a fost o eroare, fiind promovat inclusiv de jurnaliști precum Moise Guran și Rareș Bogdan, pe care-i numește ”incitatori populiști”.

”Ca parte din antrenamentul lor, această grupare obscur finanţată dar foarte vizibilă şi-a făcut o aplicaţie selectivă de ştiri şi opinii (unde au dus o campanie permanentă anticonstituţională pe bază de gradaţi de ai lor – experţi zero). Dar înainte, chiar la început, au făcut un test în care au dat o ştire falsă senzaţională – o alertă de cutremur. Nu a fost cutremur, dar lumea a dat din umeri şi a continuat să înghită găluşte. Nu a închis canalul, cum ar fi făcut un public mai sofisticat… Şi atunci au mers mai departe”.

Pippidi face referire la aplicația Biziday, care în 2017 a trimis o alertă falsă de cutremur de 10 grade pe scara Richter, practic pentru a testa dacă publicul poate înghite orice.

”Vrancea a detectat un cutremur de 10 grade magnitudine Richter, produs la o adâncime de 10 km. Păstrați-vă calmul și mergeti cu familia sub o grindă solid”.

La vremea respectivă, Moise Guran a spus că este posibil ca serverul aplicației să fi fost spart.

Te-ar putea interesa și: