Deși nu a apărut în spațiul public niciun om care să se plângă că a avut de suferit din cauza lui Mugur Isărescu, care l-ar fi turnat la Securitate înainte de 1989, CNSAS a luat extraordinara decizie de a trimite dosarul său de colaborator la tribunal. Fiind vorba de un om care apare în celebra poză din Coreea de Nord înainte de căderea regimului, cred că nimeni nu avea și nu a avut niciodată vreo îndoiala că dl. Isărescu era un tehnocrat de viitor al precedentului regim comunist, cu toate clarificările de la Securitate posibile. A turnat însă pe careva? Unde au fost cei pe care i-a turnat timp de 30 de ani și unde sunt acum? De ce SRI brusc trimite date noi la CNSAS (de ce nu au nicio răspundere că le-au ascuns pînă acum? Și câte alte mii ascund…) și de ce CNSAS, care e în urmă cu vreo trei alegeri la verificarea aleșilor între timp președinți, miniștri și parlamentari, e brusc lovit de hărnicie și trimite dosarul în instanță?

Chestiunea e, firește, un mister privitor la motiv și un kompromat evident (o acțiune de compromitere sponsorizată de cineva), care arată că, din păcate, CNSAS e ușor de manipulat atunci când deții SRI, scrie Alina Mungiu-Pippidi, pe romaniacurata.ro.

Dar de ce să ne pese de Isărescu, evident un om care făcea o carieră frumoasă și dacă dura regimul comunist?

Iată de ce. România de după 1989 a plecat din poziția de codașă a tranziției din Europa Centrală, dar a reușit să prindă plutonul din urmă datorită câtorva realizări esențiale.

Prima, în ordine istorică, a fost independența Băncii Centrale, mai întâi de jure, constituțională, dar treptat și de facto, pe măsură ce s-au echilibrat forțele politice în Parlament. Echilibrul puterilor parlamentare a permis tehnocraților conduși de Isărescu să reziste celor mai rele abuzuri ale politicii monetare și să reducă treptat inflația. De vreo 3-4 ani încoace, asalturile aupra BNR s-au reîntors, pe de o parte, din cauza lui Dragnea și Vâlcov, care voiau să-și realizeze mărețele promisiuni economice pe seama inflației, și pe de alta datorită ambiției unui grup condus de Lucian Isar, economist de talent, nu doar soțul Alinei Gorghiu, dar complet nescrupulos în ceea ce privește procedurile.

I-am luat partea lui Isărescu contra lui Dragnea și Vâlcov (inclusiv când Antena 3 m-a intervievat pe un alt subiect), ca și lui Isar/Cîțu (cărora li se pare normal ca un partid politic să controleze BNR). Istoric, există un munte de dovezi empirice și teoretice că o țară nu poate evita falimentul economic decât dacă există autonomia Băncii Centrale față de politicieni. În Ungaria și Polonia asaltul contra ordinii constituționale a început cu Băncile Centrale, după ce regimurile de dreapta de acolo au luat controlul de abia s-a făcut liniște, o liniște falsă, că după aceea au atacat Curtea Constitutțională, justiția etc. Și azi ambele țări sunt în procedură de articol 7, adică să li se ia dreptul de vot în Consiliul European.

De trei ani vă spun că România e încă înainte de ce e mai rău, atacul PSD contra institutțiilor anticorupție a fost unul defensiv și limitat (acele instituții find parțial controlate de serviciile din mâna rivalilor lor). Mult mai rău e un atac contra BNR, care apără și la ora asta de politicianisme politica monetară, contra CCR (care a luat toate deciziile importante, fără controverse, deci nu doar cu votul celor numiți de PSD, și care a decis pe rând contra ambelor tabere), contra CNCD, contra CSM. Cu enormă rea credință, unii atacă instituțiile astea ca fiind indirect politizate, ei fiind direct politruci sau propagandiștii lor.

Și cum, vreau să spun că Isărescu, la vârsta sau trecutul lui, trebuie să fie pe viață președinte? Din păcate, vreau să spun că avem așa de puține garanții că există un mecanism obiectiv de numire a unui successor de calitate și independent (sigur că există, chiar la BNR sau înafara sa, pot numai eu lista vreo cinci), că la riscul de a ne trezi cu vreun politruc (liberalii au numit în trecut pe Bogdan Olteanu; USR-PLUS se laudă cu alde Năsui sau Pâslaru, care nu sunt luați în serios de niciun economist), mai bine îl ținem pe Isărescu mai departe. Nu din cauză că e un bătrân securist, ci că a apărat reduta de câte ori a putut și nu mai are ce câștiga sau pierde la vârsta lui. E o garanție de independență. Și-a dat omul măsura.

Și să vorbim data viitoare de CNCD (au sancționat pe toți președinții, asta arată ce președinți avem, bravo CNCD!), unde succesorul ar trebui să fie femeie și minoritară dacă e să avem o continuitate după mandatele bune ale președintelui actual, și de CCR. Așa de pregătit e terenul cu compromiterea lor online, că dacă mâine câștigă liberalii alegerile și mută contra lor o majoritate de imbecili de bine or să creadă că e un pas înainte pentru democrație. Când de fapt e invers.