"Legea trebuie să fie cât mai simplă şi cât mai clară, să fie adoptată cât mai rapid posibil, pentru a putea fi aplicată celor care au mare nevoie de ea. Cu fiecare zi care trece alte zeci de executări silite au loc şi alte zeci de familii îşi pierd orice speranţă într-o existenţă decentă", a spus Iacob. 

El a precizat că şi-ar fi dorit ca la conferinţă să participe şi reprezentanţii băncilor comerciale. 

"Aş fi vrut să pot mulţumi pentru prezenţă şi disponibilitatea de a avea o discuţie şi o dezbatere sinceră şi deschisă cu argument pro şi contra şi conducătorilor băncilor comerciale care au fost invitaţi în număr mare la această conferinţă. Din păcate, la fel ca şi înainte de adoptarea iniţială a legii, dumnealor arată în continuare o lipsă totală de disponibilitate pentru un dialog sincer şi deschis pentru a încerca să identificăm împreună un compromis rezonabil pentru ambele părţi", a afirmat preşedintele AURSF. 

De asemenea, Iacob a mai spus că băncile au venit cu amendamente nerezonabile şi cu cerinţe inacceptabile de la început. 

"De la bun început au încercat doar să torpileze legea în totalitatea ei, au venit cu amendamente nerezonabile şi cu cerinţe inacceptabile. După adoptarea legii bancherii au venit cu sperietoarea legată de faptul că legea ar fi fost făcută special pentru a servi interesele samsarilor imobiliari, oameni cu zeci de apartamente, cu hectare întregi de teren, posesori de Ferrari. Toţi reprezentanţii consumatorilor au fost de acord împreună cu iniţiatorul legii să amendăm legea astfel încât să se spună explicit că se aplică doar consumatorilor. Asta cu toate că în forma anterioară nu s-ar fi putut aplica samsarilor imobiliari", a mai spus Alin Iacob. 

El este de părere că reprezentanţii BNR ar fi trebuit să abandoneze poziţionarea pro bănci. 

"Mă surprinde, în mod neplăcut, şi absenţa reprezentanţilor Băncii Naţionale. Cred că ar fi putut în al 12-lea ceas să abandoneze poziţionarea pro bănci în condiţiile în care zi de zi ies la iveală comportamentele abuzive ale băncilor faţă de clienţii lor. Banca Naţională nu poate şi nu are dreptul să legitimeze abuzurile. Nu poate să-i cauţioneze pe ce care se fac responsabili de dramele românilor care şi-au dorit să fie proprietari pe un apartament cu trei camere şi care au ajuns să-şi pună capăt zilelor pentru situaţia în care i-a adus criza financiară, clauzele abuzive din contracte, creditele în valute exotice cu care au fost momiţi de către bănci fără a li se explica enormele riscuri la care se expun. Există luări de poziţii ale unora dintre conducătorii Băncii Naţionale din care am reţinut un aspect extrem de important. Acela că banca centrală a renunţat la ideea ca legea să nu se aplice contractelor aflate în derulare", a explicat Iacob. 

Preşedintele AURSF consideră că această lege a dării în plată trebuie să se aplice creditelor acordate înainte de criză. 

"Acesta este, de altfel, unul dintre punctele cheie ale acestei legi. Ea trebuie să se aplice, în primul rând, creditelor acordate înainte de criză. Acolo se concentrează în acest moment imensa majoritate a problemelor debitorilor. Acolo sunt majoritatea clauzelor abuzive. Acolo sunt dramele celor care nu mai pot plăti, aceia sunt cei care au achiziţionat proprietăţi la valori umflate de boom-ul imobiliar încurajat de creditarea iresponsabilă, mult prea relaxată de dinainte de criză", a mai arătat Alin Iacob. 

Senatorii au adoptat, recent, în unanimitate, proiectul Legii privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Ei au respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ''Prima casă'' şi au introdus un altul care se referă la faptul că pentru stingerea creanţei dintr-un contract de credit prin dare în plată, valoarea contractului de credit, la momentul acordării, nu trebuie să depăşească 150.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb al BNR în ziua încheierii contractului, garantat prin ipotecă asupra unui bun imobil cu destinaţie de locuinţă. 

În timpul dezbaterilor, reprezentantul ministerului Finanţelor, secretarul de stat Enache Jiru, a spus că MF susţine punctul de vedere al BNR, arătând că aplicarea actului normativ asupra programului ''Prima casă'' ar duce la blocarea acestuia. AGERPRES