Mai exact, medicul Alexandru Rafila deschide lista PSD Bucureşti pentru alegerile la Camera Deputaţilor, iar Gabriela Firea este prima pentru Senat.

Totodată, PSD Bucureşti are pe primele locuri pentru Camera Deputaţilor pe: Alexandru Rafila, Daniel Tudorache, Diana Tuşa, Daniel Florea, Nicoleta Goleac, Rodica Nassar, Carmen Mihălcescu, Dan Cristian Popescu, Oana Florea, Florin Manole, Simona Butacu.

În ceea ce privește lista pentru Senat, aici sunt Gabriela Firea, Adrian Streinu-Cercel, Gabriel Mutu, Daniel Zamfir, Alexandru – Hazem Konsou, Daniel Geantă, Adriana Antipa.

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a depus, miercuri, la Biroul Electoral de circumscripţie, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Ea a precizat că organizaţia de Bucureşti a PSD şi-a propus să aibă, în noua legislatură, 4-5 senatori şi 10-11 deputaţi.

Iohannis vrea organizarea alegerilor parlamentare

Deși România se află în plină pandemie de coronavirus, alegerile locale vor avea loc în 6 decembrie. Iohannis nu mai acceptă nicio amânare. Țara noastră nu poate trece cu actuala majoritate parlamentară prin pandemie, spune șeful statului.

„Intrăm în linie dreaptă pentru scrutinul din 6 decembrie. Data a fost stabilită deja, conform legii, de câteva luni. Unii propagă cu insistență că s-ar putea amâna. Nimic mai fals. Alegerile parlamentare sunt singura opțiune democratică validă. Trebuie să avem un nou legislativ validat. Nu trebuie amânate alegerile ca un partid sau altul să fie mai bine pregătite.

Trebuie să avem o nouă majoritate parlamentară solidă și un Guvern susținut de această majoritate pentru a implementa noile reforme”, a spus Iohannis, care a continuat tirul la adresa celor de la PSD.

De asemenea, șeful statului este de părere că pandemia nu se va termina prea curând, iar alegerile sunt necesare pentru ca statul să funcționeze corect.

„Pandemia nu va lua sfârșit nici în ianuarie, februarie sau martie anul viitor, așa cum fals, spun cei care vor amânarea alegerilor. Mecanismele de funcționare ale unui stat nu pot fi blocate”, a mai adăugat Iohannis.

Inquam Photos / George Călin