Cu 12 ani în urmă, Renault punea bazele centrului de cercetare-dezvoltare Renault Technologie Roumanie, iar în 2010 intra în funcțiune și Centrul Tehnic de la Titu, parte integrantă a RTR. Devenit cel mai mare centru de inginerie al grupului Renault din afara Franţei, acesta preia responsabilitatea pentru gama Global Access (GA) – din care fac parte toate modelele Dacia, dar și alte vehicule produse de grupul francez – la nivel mondial. Conform lui Alexander Simionescu, cel care a preluat funcția de director general al companiei de la francezul Pascal Candau, „gama Global Access sau, altfel spus, gama de maşini la care poate avea acces un număr cât mai mare de persoane, reprezintă un etalon din punct de vedere al complexităţii, al numărului de versiuni şi al dimensiunii industriale – 10 uzine : Mioveni, Tanger, Casablanca, Moscova, Togliatti, Chennai, Oran, Envigado, Curitiba și Cordoba”.

Din nefericire, puțini români știu cu exactitate cât de important este centrul tehnologic din România pentru grupul Renault și pentru industria auto. „RTR este singurul centru de inginerie automobilistică din Europa de Est capabil să dezvolte maşini complete sau, cum spunem noi, de la bara din faţă până la cea din spate. 2.800 de angajaţi, repartizaţi în patru zone din România, contribuie la succesul gamei GA: Bucureşti (proiectare), Mioveni (asistenţă tehnică pentru uzinele Dacia situate pe platformă, dar şi pentru furnizori), Titu (testare, validare si parametrizare) şi Piteşti (matriţe, utilaje de prelucrare plastică la rece pentru Dacia, Renault şi Nissan Europa). RTR dezvoltă noile vehicule, lucrând îndeaproape cu alte centre de inginerie ale Groupe Renault, adaptează modelele din gama GA pentru celelalte pieţe unde sunt comercializate (versiuni derivate, industrializări în alte uzine) și este responsabil pentru «viaţa serie» a motoarelor pe benzină care echipează modelele GA, dar şi a cutiilor de viteze manuale pe toate modelele din grupul Renault. Majoritata pieselor specifice gamei GA este concepută de RTR, iar prototipurile şi testele sunt realizate în România”, a explicat pentru Capital Alexander Simionescu, absolvent al Universității Tehnice din Viena cu un doctorat în domeniul tehnologiei semiconductorilor, devenit în acest an șeful RTR.

 

Peste 100 de brevete de invenție

Munca inginerilor care lucrează în cadrul Renault Technologie Roumanie a dus, de-a lungul timpului, la înregistrarea mai multor brevete de invenție. Conform directorului general RTR, „din activitatea ultimilor ani au rezultat peste 100 de brevete de invenţie. Un exemplu îl reprezintă brevetul acordat pentru «suport aripă faţă compatibil cu şocul pietoni şi rigiditatea transversală a aripii».  Pentru respectarea cerinţelor regulamentelor şi caietelor de sarcini, trebuia conceput un suport de aripă care să asigure exigenţa pentru şoc pietoni, dar în acelaşi timp şi rigiditatea transversală a aripii faţă, aceste cerinţe fiind în contradicţie. Soluţia inovativă propusă de RTR şi brevetată, a rezolvat aceste cerinţe şi s-a aplicat pe gama Logan”.  Din nefericire, doar o mică parte dintre aceste brevete este înregistrată la OSIM-ul românesc. Conform reprezentanților Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, „anual, Renault depune în jur de 20 de cereri de înregistrare de patente. Sigur, prin centrul tehnologic înregistrează mai multe, dar preferă să o facă direct la nivel european. Renault este singurul producător local de autovehicule care a venit cu patente. Din industria adiacentă vin cereri de la Continental, au venit și de la Draexlmaier, mai vin și de la alte firme. Dar nu într-un număr foarte mare”.

 

Proiecte industrializate la Mioveni, Tanger, Casablanca, Oran, Moscova şi Togliatti

„Împreună cu celelalte centre de inginerie ale grupului Renault suntem foarte aproape de pieţele noastre de comercializare şi captăm în permanenţă aşteptărilor clienţilor noştri care sunt într-o continuă evoluţie. De aceea propunem versiuni derivate sau serii limitate. Pentru a avea o idee despre volumetria acestei activităţi, de exemplu, în 2017,  RTR a dezvoltat un număr de 109 astfel de proiecte care au fost industrializate la uzinele din Mioveni, Tanger, Casablanca, Oran, Moscova şi Togliatti”, ne-a dezvăluit Alexander Simionescu. Conform acestuia, cel mai nou produs Dacia, SUV-ul Duster „a fost dezvoltat şi testat în România, acest model propunând noi elemente de tehnologie concepute de către inginerii noştri (ex. multi view camera). Calitatea şi fiabilitatea au fost îmbunătaţite, ţinând cont de exigenţele clienţilor – o evoluţie la exterior şi o revoluţie în interior”.

Atât pentru realizarea Duster cât și pentru cea a altor modele din gama Global Access lucrează în România 2.800 de angajați ai RTR, compania atrăgând continuu „persoane pasionate de munca lor, cu spirit de inovaţie şi orientate către performanţă şi rezultat. Avem printre colegii noştri, 21 de naţionalităţi, angajații străini reprezentând  aproximativ 5% din totalul personalului”, a explicat directorul general RTR.

„Electrificarea, autonomia şi conectivitatea vor da startul unor schimbări fără precedent pe piaţa auto. Vom fi martorii unor vremuri pline de oportunităţi. Suntem în cursă şi avem șansa de a schimba fundaţia industriei auto.”

Alexander Simionescu, director general Renault Technologie Roumanie

(Acest articol a fost publicat în numărul 29 al revistei Capital, disponibil la centrele de difuzare a presei în săptămâna 23 – 29 iulie 2018)

Te-ar putea interesa și: