Conform surselor Antena3, este vorba despre un asistent de la Spitalul Floreasca. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru furt, după ce ar fi pătruns în depozitul şi în magazia unităţii sanitare unde lucra, de unde ar fi sustras 2.000 de măşti şi recipiente de dezinfectant, pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice.

Hoțul s-a întors la locul de muncă, în afara orelor de program, și ar fi pătruns în magazia unității sanitare, de unde ar fi furat 2.000 de măști de protecție și recipiente de dezinfectant. Bărbatul a vândut o parte din obiectele furate. Au fost identificate şi restituite de către suspect 550 de măşti de protecţie.

A fost prins în Teleorman

„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că in data de 29 03 2020, in afara orelor de program s-ar fi prezentat la locul de muncă, unde ar fi pătruns in depozitul și ulterior in magazia unității sanitare unde are locul de muncă, și de unde ar fi sustras 2.000 de măști și recipiente de dezinfectant, pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice. Au fost identificate și restituite de către suspect un număr de 550 măști de protecție”, au transmis autoritățile.

„Cel în cauză a fost depistat în judeţul Teleorman şi condus la audieri. Totodată au fost puse în executare şi două mandate de percheziţie domiciliară, unul la locuinţa bărbatului şi la locul său de muncă, în spaţiul său destinat ca vestiar”, a anunțat Poliția.

Faţă de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de Secţia 1 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.