Alertă în Balcani, aproape de România, mai exact în Atena, capitala Greciei, acolo unde vineri dimineaţă a fost aruncată o grenadă în curtea consulatului Federaţiei Ruse, însă fără ca aceasta să explodeze, au anunţat autorităţile greceşti, potrivit AFP.

Ultimele informaţii spun că zona unde se află consulatul, într-un cartier periferic al Atenei, numit Halandri. Perimetrul a fost rapid încercuit şi genişti au fost trimişi la faţa locului, a precizat un responsabil al poliţiei din Grecia.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 04:00 (02:00 GMT), în timp ce consulatul rus era închis. Grenada nu a explodat şi nimeni nu a fost rănit.

Conform sursei citate, grenada ar fi fost plasată de o persoană care circula cu motocicleta în viteză. Astfel de acţiuni sunt tipice unor organizaţii greceşti de extremă stânga care a avut şi alte atacuri în trecut. Poliţia încearcă să afle dacă această acţiune are vreo legătură cu descoperirea ulterioară a unei motociclete incendiate în centrul Atenei.

Recent, în decembrie, o grenadă a explodat în faţa Skai, unul dintre principalele grupuri de media din Grecia, şi a avariat clădirea.

Probleme au apărut după ce în vara anului trecut, Rusia şi Grecia au cunoscut o tensionare aproape imediată a relaţiilor bilaterale. Atena a expulzat doi diplomaţi ruşi şi a interzis accesul pe teritoriul Greciei pentru alţi doi după ce aceştia ar fi încercat să mituiască responsabili locali şi să incite la demonstraţii pentru a submina acordul încheiat recent între Atena şi Skopje privind noul nume al ţării vecine, Republica Macedonia de Nord, lucru care vine în ajutorul ţării din urmă pentru a demara tratativele unei viitoare aderări la UE şi alte formaţiuni internaţionale.

Macedonia şi Grecia au semnat pe 17 iunie 2018 un acord istoric pentru redenumirea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în Macedonia de Nord. Acest acord a fost menit să soluţioneze o dispută veche de 27 de ani privind utilizarea numelui Macedoniei, ceea ce i-ar permite fostei republici iugoslave să ia în considerare aderarea la NATO.

Te-ar putea interesa și: