Românii care vor avea rezultate mediocre la locul de muncă riscă să primească mai puțini bani timp de un an de zile. Această măsură îi vizează pe funcționarii publici și a fost inclusă în Codul administrativ. Cei care vor munci însă, vor primi prime.

„Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanțelor profesionale individuale, de către conducătorul instituției publice, la propunerea șefului ierarhic, prin acordare de calificative: foarte bine, bine, satisfăcător și nesatisfăcător”, este prevăzut în ordonanța Codului administrativ.

Calificativele obținute la evaluarea profesională vor fi avute în vedere la promovarea într-o funcție publică superioară; acordarea de prime, în condițiile legii; diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la următoarea evaluare anuală profesională, pentru funcționarii publici care au obținut calificativul „satisfăcător”; eliberarea din funcție.

Evaluarea profesională a funcționarilor publici reprezintă, practic, evaluarea gradului și a modului de atingere a obiectivelor individuale și evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de performanță.