Ștefan Risipițeanu, bărbatul acuzat de procurori că a fost complicele lui Gheorghe Dincă, a recunoscut faptele în fața procurorilor DIICOT, afirmă surse citate de România TV. Risipițeanu nu doar că l-ar fi ajutat pe Dincă să le răpească și să le ascundă pe cele două fete, Luiza și Alexandra, dar ar fi și violta-o pe Luiza Melencu.

„Cu puţin timp în urmă, procurorii DIICOT au reţinut un inculpat acuzat de viol în formă agravată asupra victimei majore din dosarul Caracal. Inculpatul în vârstă de 46 de ani a intrat în atenţia DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la Structura Centrală, iar în acest moment vă pot confirma că au fost administrat probe pentru a formula acuzaţii faţă de acesta”, a declarat Giorgiana Hosu, procurorul-şef adjunct al DIICOT, în momentul în care Risipițeanu a fost reținut.

„Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului când a surprins victima în autoturism. Inculpatul făcea parte din anturajul lui Gheorghe Dincă şi era folosit la diferite munci în gospodărie. Inculpatul i-a solicitat lui Dincă să îi permită şi lui să întreţină relaţii sexuale cu Melencu Luiza. Dincă a fost de acord, astfel, în aceeaşi zi, în camera în care dormea Gheorghe Dincă, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate.” a explicat procurorul.

Mai multe detalii despre Cine este complicele lui Dincă, Ștefan Risipițeanu, găsiți aici.