Aproximaiv 12 avioane militare ruseşti, inclusiv bombardiere şi avioane de alimentare cu carburant în zbor, au decolat sâmbătă din enclava rusă Kaliningrad către Marea Baltică. Avioane militare NATO, dar şi suedeze şi finlandeze au monitorizat zborurile efectuate de către ruşi, a declarat oficialul citat de CNN.

Ruşii au trimis şi duminică aproximativ 12 avioane militare pe aceeaşi rută.

Oficialul american a notat că au mai fost efectuate asemenea zboruri importante în trecut, dar nu atât de numeroase într-o perioadă de doar două zile.

Statele Unite şi NATO continuă să evalueze care a fost mesajul pe care Moscova a intenţionat să-l trimită, însă până la urmă este "un spectacol de forţă dat de preşedintele rus Vladimir Putin", a declarat oficialul american.

"Aceasta a fost o incursiune de amploare", a declarat colonelul Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Avioanele ruseşti au rămas în spaţiul aerian internaţional, dar au pătruns într-o zonă de identificare la un moment dat.

Sâmbătă, înainte de a doua rundă de zboruri, contraamiralul John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului, a catalogat, într-un comunicat, zborurile de sâmbătă ca "semnificative".

Kirby a spus că zborurile de sâmbătă sunt mai numeroase decât cele efectuate anterior, fără să le catalogheze "ameninţătoare". "Survolările nu ajută cu nimic la diminuarea tensiunilor cu Rusia în criza din Ucraina.

Sunt mai numeroase decât ceea ce am văzut anterior, dar nu declanşează alarma la NATO", a spus Kirby.