Românii consumă, astăzi, cea mai scumpă energie electrică din ultimii doi ani. Şi vor vedea acest lucru în facturile pe care le vor plăti luna viitoare. Preţul, la bursă, a ajuns la 507 lei pe megawat oră, cu 2 lei mai mult faţă de vârful istoric înregistrat în ianuarie 2017. Analiştii spun că sunt numeroase cauze care au dus la acest record. Printre ele, producţia mai mică decât necesarul şi noua taxă impusă companiilor energetice. De asemenea, bursa a reacţionat şi la greva minerilor din Gorj.

Producţía redusă, greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia şi importurile au dus la majorarea preţului cu aproape 22% doar într-o singură zi, scrie digi24.ro.

 „Ninge în țară dar zăpada nu s-a transformat încă în apă, astfel încât Hidroelectrica nu poate să o lucreze încă. În momentul de față suntem într-o situație specială, unde Complexul Energetic Oltenia este cu rezerve către sfârșit, deci dacă greva minerilor va continua se vor opri unele unități pe carbune.”, a declarat Ionut Purica, expert în energie.

Ca să acopere consumul intern de 9.000 MW, România importă energie din ţările vecine. Asta deşi, în teorie, România poate să producă 24.000 de megawati pe oră. Însă, potrivit Ministerului Energiei, 8.000 sunt indisponibili din motive administrative. Iar din cei 16.000 care rămân, ţara noastră produce aproximativ 8.000 de MW.

Preţul energiei din România este cel mai ridicat din Europa. Este cu 17 euro peste cel din Ungaria şi de două ori mai mare faţă de cel din Slovacia şi Cehia, ţări interconectate cu ţara noastră.

Prețul mediu al energiei pe piața spot:

31.01.2017 – 505 MWh

14.01.2019 – 406 MWh

15.01.2019 – 456 MWh

16.01.2019 – 416 MWh

17.01.2019 – 507 Mwh