Toate unitățile din sistemele de învățământ, sănătate, protecție socială – indiferent dacă sunt de stat sau private – sunt obligate, de acum, să solicite angajaților și celor cu care colaborează un certificat de integritate care să arate sau nu dacă respectivele persoane sunt în registrul persoanelor care au comis infracțiuni sexuale.

Legea prevede că ”instituţiile din sistemul de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile, ori care presupun examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligaţia de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi, prezentarea certificatului de integritate.”

Persoanele fizice pot obţine propriul certificat de integritate în aceleaşi condiţii în care pot primi și certificatul de cazier judiciar.

În certificatul de integritate comportamentală se înscriu toate datele existente în Registru cu privire la persoana în cauză (dacă este menționată acolo), iar certificatul este valabil 6 luni de la data eliberării.