Alertă pentru toți șoferii care pleacă cu mașina din România. Este vorba de cei care primesc amenzi. Și asta pentru că toți conducătorii auto care au primit o amendã rutierã în alt stat al Uniunii Europene (UE) pot sã fie executati silit pentru acea amendã si în România. Acest lucru este valabil chiar dacă autoritãtile române nu au fost cele care au aplicat sanctiunea.

Potrivit legislației europene, statele membre ale Uniunii sunt obligate sã recunoascã si sã punã în executare sancțiunile pecuniare rutiere aplicate în alte state membre.

Astfel, dacã un român primeste o amendã de circulatie în Germania, aceasta va putea fi pusã în executare în România.

Ce se întâmplă cu amenzile primite în Europa

Temeiul în baza cãruia se poate face recunoasterea si executarea amenzilor rutiere primite de români în alte state membre ale UE este clarificat de Decizia-Cadru a Consiliului 2005/214 privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce a sanctiunilor financiare. Aceastã decizie a avut rolul de a facilita si determina, printre altele, aplicarea transfrontalierã a amenzilor rutiere contraventionale. Astfel, o amendã rutierã contraventionalã primitã de români într-un stat membru al Uniunii Europene poate fi recunoscutã si executatã în România. Pentru a se ajunge la o astfel de executare, în România, a amenzilor rutiere aplicate într-un alt stat UE, este nevoie sã existe o decizie definitivã de sanctionare prin care o persoanã sã fi fost amendatã pentru încãlcarea legislatiei rutiere într-un stat membru al UE. O altã conditie este ca acea decizie sã fi fost adoptatã fie de o instantã, fie de o autoritate administrativã.


Te-ar putea interesa și: