„Mirosul este normal în preajma unităților respective”, a spus Adrian Oros, care a întrebat, retoric, cine suportă costurile recolării.

Legea mirosurilor a fost adoptată la mijlocul lunii iunie de Camera Deputaților, for decizional. Actual aduce modificări la textul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, primarii putând dispune „încetarea temporară sau definitivă a activităților generatoare de poluare, disconfort olfactiv, în vederea aplicării unor măsuri de urgenţă sau pentru nerespectarea programului pentru conformare şi/sau a planului de gestionare a disconfortului olfactiv, după caz”.

Ce introduce legea mirosurilor în legislația românească

Legea mirosurilor introduce în legislația românească termenul de „disconfort olfactiv”, dar și „planul de gestionare a disconfortului olfactiv”, plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate, în scopul identificării, prevenirii şi reducerii disconfortului olfactiv care se realizează atât în cazul unor instalaţii sau activități noi sau a instalaţiilor sau activităților existente cât şi în cazul unor modificări ale instalaţiilor sau activităților existente.

Adrian Oros intervine după secetă

Conform unei declarații făcute de Adrian Oros, peste 1,2 milioane hectare sunt afectate de secetă într-un grad mai mare de 30%, dintr-un total de 2,9 milioane de hectare semănate în toamnă.

„Am constituit acele comisii care constată pagubele produse de secetă şi am totalizat în fiecare judeţ, în fiecare parcelă, la fiecare fermier, în fiecare comună şi avem o situaţie finală: avem 1,2 milioane de hectare care sunt afectate într-un grad mai mare de 30% şi mă refer la culturi semănate în toamna anului trecut, dintr-un total de 2,9 milioane hectare.

Pentru aceste suprafeţe, pe care acum le-am centralizat, vom aloca aşa cum am spus, înainte de începerea campaniei de toamnă, vom da despăgubiri pentru toate aceste suprafeţe care au fost calamitate de secetă”, a spus Adrian Oros, la B1 TV.