Parlamentul European l-a recunoscut joi pe opozantul Juan Guaido drept „preşedinte interimar legitim” al Venezuelei şi le-a cerut tuturor ţărilor UE să facă acelaşi lucru pentru adoptarea unei „poziţii ferme şi unite”, într-o în rezoluţie votată la Bruxelles, relatează AFP. 

Eurodeputaţii l-au recunoscut pe Juan Guaido drept „preşedinte interimar legitim al Venezuelei” şi şi-au exprimat „sprijinul deplin” pentru programul său, în acest text propus de principalele grupuri politice şi aprobat cu o largă majoritate (439 pentru, 104 împotrivă, 88 abţineri). 

Ei i-au cerut şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini şi „statelor membre să adopte o poziţie fermă şi unită şi să-l recunoască pe Juan Guaido drept singurul preşedinte interimar legitim al ţării”, în rezoluţia adoptată în sesiune plenară la Bruxelles. Recomandare Parlamentului European se aplică și României, ca țară membră a Uniunii Europene.  

Această recunoaştere a opozantului venezuelean, autoproclamat preşedinte al Venezuelei, va fi exercitată „până la organizarea de noi alegeri prezidenţiale libere, transparente şi credibile în vederea restabilirii democraţiei” în Venezuela, au subliniat europarlamentarii. 

Cei 28 au declarat sâmbătă că Uniunea Europeană va lua „noi măsuri” în cazul în care nu vor fi convocate „în următoarele zile” alegerile prezidenţiale în Venezuela. 

În rezoluţia adoptată joi, Parlamentul European „a condamnat ferm represiunea brutală şi violenţele, care s-au soldat cu morţi şi răniţi” şi a îndemnat „autorităţile venezuelene să pună capăt tuturor încălcărilor drepturilor omului”. 

De asemenea, PE a reafirmat „sprijinul său necondiţionat pentru Adunarea Naţională, singurul organism democratic legitim din Venezuela, a cărui putere trebuie restabilită şi respectată”.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis recent să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat săptămâna trecut dreot preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Chiar dacă are un caracter mai degrabă simbolic, decizia Parlamentului European este importantă ca mesaj regional în condițiile în care Rusia este un puternic susținător al președintelui Nicolas Maduro. Vladimir Putin chiar a trimis două nave de război în Venezuela pentru a proteja regimul Maduro. O altă țară importantă care îl susține de președintele ales al Venezuelei este China. 

Te-ar putea interesa și: