Compania Nestlé a anunțat că va închide fabrica pe care o deține la Timișoara. Unitatea deschisă la fosta Fabrică de Zahăr își va înceta funcționarea în cursul anului 2019, scrie portalul Tion.ro. 

Fabrica Nestlé, care a presupus una dintre cele mai vechi investiții străine de mari dimensiuni din Timișoara, va fi închisă în cursul acestui an. Informația a fost confirmată de oficialii companiei multinaționale.

Compania Nestlé deține o unitate de producție ridicată pe locul fostei Fabrici de Zahăr. De aici, produsele realizate erau exportate în Ungaria, țările din zona Adriaticii și chiar în Irlanda. Fabrica era cunoscută mai ales pentru napolitanele Joe realizate la Timișoara.

Nestlé România a anunțat pe 10 ianuarie intenția de a începe demersurile pentru închiderea unității sale de producție din Timișoara. Acest lucru se va întâmpla până la finalul lunii mai, 2019.

Conducerea a informat angajații cu privire la intenția de închidere a fabricii și a demarat discuțiile cu sindicatul și angajații pentru a găsi soluția optimă pentru cele 388 de persoane vizate.

    „Închiderea unității de producție din Timișoara este o decizie extrem de dificilă, luată după analize amănunțite și după implementarea tuturor alternativelor. Pe plan local, Nestlé își desfășoară activitatea pe o piață care trece printr-o perioadă de schimbări rapide, caracterizată de noi tipare de consum și deficit de muncă, într-un mediu competitiv. Analizăm toate opțiunile pentru a oferi sprijinul necesar colegilor noștri. Prioritatea noastră constă în atenuarea acestei schimbări în raport cu angajații noștri.” a declarat Leszek Wacirz, Country Manager Nestlé România.

Unitatea de producție din Timișoara a fost achiziționată de Nestlé în anul 2000 și are o producție anuală de peste 10.000 tone de dulciuri și cafea.

Reprezentanții companiei au mai anunțat că au demarat o serie de discuții cu reprezentanții sindicatului.

    ”Am inițiat un amplu proces de consultare cu angajații și cu sindicatul pentru a identifica cele mai bune soluții prin care putem să ne susținem oamenii în această perioadă. Explorăm toate căile posibile, de la asistență în găsirea de noi locuri de muncă sau în dobândirea abilităților necesare în procesul de reangajare și până la organizarea unor târguri de locuri de muncă în incinta fabricii. Angajații care vor fi disponibilizați vor beneficia de salarii compensatorii în funcție de vechimea lor în companie.”, a declarat Jackie Avery, Director Resurse Umane Nestlé România.