Noi alerte privind măşti de protecţie neconforme! ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) informează că 4 notificări ale României privind astfel de produse au fost preluate de către RAPEX (Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene).

“Sub coordonarea Ministerului Economiei, în toată această perioadă, ANPC a supravegheat permanent piața de produse speciale de protecție, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârșit.

ANPC îi avertizează, pe acestă cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ‘produse interzise comercializării’ ”, se arată într-un comunicat emis de ANPC.

“Direcția de Control și Supreveghere Piață din cadrul ANPC a demonstrat încă o dată că se află dedicat în slujba cetățeanului. Cu atât mai mult în această perioadă marcată de pandemie, considerăm că este de datoria noastră să manifestăm o atenție sporită, în mod deosebit la produsele indispensabile în acest moment.

Prin alertele pe care ANPC le emite în numele țării noastre, România contribuie la protejarea consumatorilor europeni, în fața produselor periculoase care pot intra pe piața UE”, a declarat preşedintele Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Eduardt Cozminschi.

Cele patru tipuri de măşti în cauză provin toate din China şi, cu toate că poartă marcajul CE, niciuna nu a fost certificată drept echipament de protecție de către un organism relevant, aşa că ar putea să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranţă.

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00144/20&lng=ro

 

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00145/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00146/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00147/20&lng=ro