Statele Unite au contactat Iranul, prin intermediul canalelor diplomatice, şi au avertizat statul din Orientul Mijlociu că vor lansa un atac limitat, ca răspuns la doborârea unei drone americane în luna iunie de către iranieni, potrivit agenţiei de presă Fars. Gholamreza Jalali, comandantul apărării civile iraniene, a declarat pentru Fars că Iranul a avertizat la rândul său Statele Unite: „considerăm orice operaţiune ca începutul războiului”.

La o zi după incidentul din 20 iunie, când Iranul a doborât o dronă americană în Strâmtoarea Ormuz, oficiali iranieni au declarat că preşedintele Donald Trump a trimis un mesaj către Teheran, prin intermediul Omanului, prin care anunţa un atac american iminent. Informaţia a fost dezminţită atunci atât de partea americană, cât şi de cea iraniană.

Cu toate acestea, Statele Unite nu vor să ajungă la un conflict militar cu Iranul, dar Washingtonul este pregătit să protejeze interesele americane, a avertizat luni vicepreşedintele SUA, Mike Pence, în contextul tensiunilor cu Teheranul.

„Iranul nu ar trebui să confunde atitudinea de reţinere a SUA cu lipsa determinării”, a declarat Mike Pence într-un discurs, conform agenţiei Reuters.

„Statele Unite nu vor război cu Iranul. Vrem să discutăm, suntem dispuşi să ascultăm. Dar America nu va ceda”, a atras atenţia Mike Pence.