Alertă militară în Marea Neagră. Pretențiile și agresivitatea Rusiei au pus în tensiune țările NATO, care se pregătesc să își consolideze prezența în regiune. O spune chiar cel mai înalt oficial al organizației transatlantice. „Marea Neagră are o importanţă foarte mare pentru NATO şi Georgia. Trebuie să înţelegem că avem de-a face cu o suplimentare semnificativă a forţelor ruse în regiunea Mării Negre, mai ales după anexarea ilegală a regiunii Crimeea. De asemenea, vedem acţiunile agresive ale Rusiei împotriva navelor ucrainene în apropierea Mării Azov, în zona Strâmtorii Kerci”, a declarat Jens Stoltenberg, secretar general NATO.

Vezi și Detaliul șocant din fotografia cu Kovesi. Motivul pentru care nu a fost făcută publică

Prezent în Georgia, o țară de la Marea Neagră aflată de ani de zile în conflict cu Rusia, Stoltenberg a ținut să insiste asupra problematicii tensiunilor din regiune.

“Alianţa Nord-Atlantică a suplimentat prezenţa în zona Mării Negre şi colaborăm cu Georgia pentru contracararea provocărilor de securitate în zona Mării Negre. NATO are mai multe nave, o prezenţă aeriană mai mare, prin misiuni de poliţie aeriană, de asemenea, o prezenţă mai mare la nivel terestru, spre exemplu în România, dar şi prin colaborarea cu parteneri, precum Georgia, în regiunea Mării Negre. În acest moment, în Marea Neagră sunt două nave NATO, una din Marea Britanie şi una din Franţa. Iar, în urmă cu câteva zile, mai multe nave din cadrul Grupului naval NATO au participat la Exerciţiul Poseidon, pentru eliminarea minelor. Avem trei state care au litoral: Turcia, Bulgaria şi România, care sigur că au prezenţă în zona Mării Negre. Prin urmare, există o prezenţă suplimentară a NATO în regiunea Mării Negre. Şi colaborăm, inclusiv cu Georgia, pentru contracararea provocărilor”, a spus secretarul general NATO, conform informațiilor publicate pe site-ul organizației.