Situație fără precedent în sistemul de asigurări, pensii private și piața de capital. Totul se întâmplă din cauza unui nou regulament al ASF, publicat în Monitorul Oficial. S-au făcut modificări față de varianta de proiect care aduc prejudicii grave milioanelor de români asigurați.

Pensiile a milioane de români, blocate

Activitatea societăţilor din asigurări, pensii private și piața de capital ar putea fi blocată de Regulamentul ASF nr. 13/2019 privind instituirea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului prin intermediul sectoarelor financiare supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care a fost publicat în Monitorul Oficial cu unele modificări faţă de varianta de proiect.

Până la 17 ianuarie 2020, societăţile trebuie să adopte şi să aplice noile reguli în legătură cu toţi clienţii existenţi. Aceasta întrucât ASF nu a mai permis o perioadă de tranziţie de 18 luni, astfel cum propusese în proiectul de regulament inspirat după modelul Băncii Naţionale.

“Noile reglementări ar putea bloca activitatea instituţiilor financiare întrucât într-un termen de o lună este aproape imposibil să adopţi şi să aplici norme noi pentru mii de clienţi”, a declarat avocatul Victor Stănilă, managing partner al Victor Stănilă Law Office.

Neconformarea la noile reguli obligă instituţiile să nu continue relaţia de afaceri sau să efectueze tranzacţia ocazională.

Regulamentul ASF a fost emis în aplicarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Aceasta stabileşte că entitățile raportoare se conformează obligațiilor ce le revin în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia. Totodată, a fost instituit un termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii ca autoritățile de supraveghere să emită reglementări sectoriale în vederea aplicării dispozițiilor legii.

“De remarcat că ASF şi-a îndeplinit obligația de a emite reglementări sectoriale cu numai o lună înainte de expirarea termenului în care societăţile supravegheate trebuie să adopte şi să implementeze noile reguli”, atrage atenția avocatul Victor Stănilă(foto), managing partner al Victor Stănilă Law Office.

Implementari diferite ale aceleiași legi

Atât BNR cât și ASF au elaborat și publicat Reglementări privind instituirea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, însă modul în care cele două instituții au decis ca entitățile raportare trebuie să implementeze Regulamentul sectorial este diferit.

Dacă BNR a înțeles că instituţiile de credit au mii de clienţi și este astfel necesară o perioadă de conformare de până la 18 luni, ASF a decis să oblige entitățile reglementate să se asigure că măsurile de cunoaștere a clientelei actualizate sunt aplicate tuturor clienților existenți cel târziu până la data de 17 ianuarie 2020, cu excepția cazului în care se face vorbire de societăţi cu acţiuni la purtător.

Societăţile din asigurări, pensii private și piața de capital sunt astfel obligate ca, până la data de 17 ianuarie 2020, să completeze fișele clienților persoane juridice străine inclusiv cu informații privind beneficiarii reali.

“Vorbim despre o implementare diferită a unui articol din Legea 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (art 14) potrivit căruia entitățile raportoare aplică măsurile de cunoaștere a clientelei nu numai tuturor clienților noi, ci și clienților existenți, în funcție de risc, inclusiv atunci când circumstanțele relevante privind clientul se schimbă. Pentru îndeplinirea aceleiași obligații legale, autoritățile de reglementare (BNR, respectiv, ASF) au prevăzut termene diferite care dezavantajează clar entitățile din subordinea ASF, existând în final riscul ca intermediari în pieţele supravegheate de ASF să rămână numai băncile, care se vor prevala de reglementarea mai avantajoasă”, explică avocatul Victor Stănilă .

Neconcordanțe

Modul în care ASF a ales să reglementeze nu a avut în vedere impedimentele de ordin legal sau tehnic cu care s-ar putea confrunta entitățile raportoare. Abordarea ASF este necorelată cu legea întrucât, de exemplu, o instituţie financiară trebuie să solicite unui client persoană juridică să îşi stabilească beneficiarul real anterior ca acesteia să îi expire termenul de 12 luni prevăzut de lege în care să îl declare la Registrul Comerţului.

În plus, ASF nu a avut în vedere timpul necesar modificării şi aprobării documentelor interne, existând cazuri în care unele ar trebui aprobate sau avizate de ASF. Mai mult, multitudinea de informaţii suplimentare pe care societăţile trebuie sa le obţină de la clienţii existenţi în aplicarea măsurilor actualizate ori necesitatea de a dezvolta ori procura sisteme IT de automatizare a proceselor necesită timp.

Care sunt urmările

În cazul în care entitățile reglementate de ASF nu pot aplica noile reguli tuturor clienţilor existenţi, acestea nu trebuie să continue relația de afaceri sau să efectueze tranzacția ocazională. Pentru a evita o blocare a activităţii societăţilor din asigurări, pensii private și piața de capital ar fi necesar ca ASF să recurgă cât mai curând la modificarea propriei norme.

Aceste fonduri au active de peste 10 miliarde de euro, iar pe piața asigurărilor există circa 11 milioane de polițe active Mai mult, la Bursă sunt circa 60.000 de investitori.