Hidrologii au avertizat că vor avea loc creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, ȋn amonte. Bazinele hidrologice afectate vor fi în Ialomița.

Fenomenele se vor produce între 13.12.2020 ora 12:00 – 14.12.2020 ora 12:00.

Astfel, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior ȋn amonte se actualizează Avertizarea Hidrologică nr. 64 din 12.12.2020, după cum urmează:

Cod Galben. Codul galben va fi în intervalul 13.12.2020 ora 12:00 – 14.12.2020 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomiţa – sector aval confluență cu râul Prahova – amonte S.H. Ciochina, Prahova – sector aval confluență cu râul Teleajen, Teleajen – sector aval confluență cu râul Slănic şi Cricovul Sărat – curs inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa).

Cod Portocaliu. Codul portocaliu va fi în intervalul 13.12.2020 ora 12:00 – 13.12.2020 ora 23:00 pe râurile: Teleajen – sector aval confluență cu râul Slănic (judeţul Prahova), Cricovul Sărat – curs inferior şi pe râul Prahova – sector aval confluență cu râul Teleajen (judeţele: Prahova şi Ialomiţa).

„Se ridică ȋncepând cu 13.12.2020 ora 12:00 Avertizarea Hidrologică din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior. Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră.”, se arată în comunicarea venită de la Administrația Națională a Apelor.

Dezastru în Prahova: sute de gospodării fără electricitate

Trebuie menționat că aproape 150 de gospodării din comuna prahoveană Drăgăneşti nu au beneficiat, duminică după-amiază, de electricitate, iar mai multe subsoluri şi beciuri din alte trei localităţi au fost inundate în urma ploilor abundente. Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, 149 de consumatori din Drăgăneşti sunt nealimentaţi cu energie electrică în contextul fenomenelor meteorologice.

De asemenea, din cauza ploilor însemnate cantitativ, pompierii au intervenit cu motopompe la Măneciu, Plopeni şi Starchiojd pentru evacuarea apei din beciuri inundate şi dintr-un subsol de bloc.

Hidrologii au emis, duminică, o nouă avertizare cod portocaliu privind creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare pentru râurile Teleajen şi Cricovul Sărat.

În privinţa râului Teleajen, autorităţile au anunţat, sâmbătă seară, că digul de gabioane a fost afectat pe o lungime de peste 30 de metri liniari, punând în pericol terasamentul fostului depozit de deşeuri municipale aflat la ieşire din Ploieşti, cu acces rutier din DN 1A.

În aceste condiţii, pompierii au demarat o operaţiune de consolidare a digului cu saci de nisip, intervenţia fiind continuată în cursul zilei de duminică.