A scăpat de iulie, luna lui cuptor, dar temperaturile extrem de ridicate ne dau bătăi de cap și în luna august. Chiar de astăzi, acestea cresc din nou. Vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor. Atmosfera va fi însorită şi doar pe la deal şi pe la munte mai apar câţiva nori.

La amiază vom avea temperaturi cuprinse între 26 de grade pe litoral şi 34 de grade în Banat şi Oltenia. În Dobrogea şi Bărăgan, va fi mult soare şi temperaturi în creştere. După prânz se vor atinge 32-33 de grade în Bărăgan şi doar pe litoral vor fi valori mai scăzute de 26-27 de grade Celsius.

Şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei vremea continua să se încălzească. Nu prea zărim norii şi temperaturile cresc cu 2-3 grade faţă de ziua trecută. În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi foarte frumoasă: soare, câţiva nori de vreme bună şi temperaturi cu 3…4 grade peste cele de ieri.

Vreme plăcută şi temperaturi în creştere găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. După prânz se vor atinge valori de 31-32 de grade.

Se încălzeşte şi în ţinuturile vestice şi atmosferă va fi însorită. Temperaturile, ajung pe la 33…34 de grade, iar pe la munte mai apar câţiva nori.

În Transilvania, aşteptam soare şi atmosferă plăcută. Pe la munte se mai aduna norii, însă nu sunt anunţate ploi. Se încălzeşte şi se vor înregistra 32 de grade Celsius în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării, găsim mult soare, se face mai cald şi după prânz se vor atinge 34 de grade Celsius în Oltenia.

La fel va fi şi în ţinuturile sudice: soare, vreme frumoasă şi temperaturi de până la 34 de grade în Lunca Dunării!

În Bucureşti, astăzi avem vreme frumoasă şi călduroasă, cu cer curat şi un vânt mai activ. Se mai încălzeşte puţin şi la amiază vor fi în jur de 33 de grade Celsius.

În zonele de munte, începem săptămâna cu vreme frumoasă şi aşa va fi cel puţin până joi. Vântul va sufla cel mult moderat iar temperaturile din staţiuni vor creşte uşor.

La malul mării, continua vremea frumoasă. Astăzi cerul va fi mai mult senin şi vântul va avea unele poniri pe timpul zilei. Pe plajă vor fi temperaturi cuprinse între 26 şi 28 de grade, iar apa mãrii va avea în jur de 24 de grade.

Marţi, în țară vom avea mult soare şi câteva ploi sporadice în zonele de munte. Vântul prinde putere în sud-estul ţării, iar maximele ajung în intervalul 28…34 de grade dar izolat pot fi chiar şi 35-36 de grade, în Oltenia, Banat şi Maramureş.

Miercuri se anunţă căldură mare iar în zonele de câmpie din vest şi sud, se instalează canicula. Soarele se arata peste tot însă după prânz se mai aduna norii pe la munte şi sunt posibile ploi de scurtã duratã.

Joi căldura persistă şi vom avea canicula şi disconfort termic în zonele de câmpie din sudul tãrii. Atmosferă va fi însorită dar spre seară se înnorează în zonele montane şi în nord-est
şi izolat vor veni ploi zgomotoase.

În Bucureşti, marți aşteptam soare, nori puţini şi o amiază călduroasă.

Miercuri se face mai cald şi la amiază vom avea canicula şi disconfort termic. Cerul va fi curat şi vântul domol.

Joi vremea se va menţine canicularã şi stresul termic va creşte după prânz. Maximă va ajunge până la 35 de grade, iar minimă pe la 21 de grade Celsius.

La munte, marți avem încă o zi caldă şi frumoasă. După prânz se mai aduna norii, sunt posibile averse şi se încălzeşte uşor.

Miercuri va predomina timpul frumos şi ploile apar doar sporadic.

Joi vom avea încă o zi caldă. Atmosferă va fi plăcută iar spre seară sunt posibile averse şi fenomene electrice. Temperaturile scad uşor în masivele nordice.

La malul mării, continua vremea frumoasă. Marţi cerul se păstrează curat toată ziua, vântul mai are unele porniri şi se mai încălzeşte puţin.

Miercuri se anunţă încă o zi frumoasă, cu cer mai mult senin în prima parte a zilei. Spre seară, se mai aduna norii şi noaptea sunt şanse să vină ploi de scurtã duratã.

Joi se face şi mai cald iar la amiază se vor atinge chiar şi 33 de grade. Cerul va fi curat, vântul se va înteţi din când în când iar apa mării va avea în jur de 25 de grade.