Așa cum spuneam, aspirina ajută la subțierea sângelui, ceea ce nu e neapărat un lucru bun, pentru că poate favoriza apariția hemoragiilor. Toate aceste aspecte au creat o serie de întrebări despre acest medicament ”minune”: În cazul căror pacienți diminuarea riscului cardiovascular l-ar depăși pe cel al apariției hemoragiilor? Cum ar trebui administrată aspirina, pentru ca efectele sale să fie benefice?

Specialiștii au răspunsuri la toate întrebările. Conform unei meta analize publicate în luna decembrie 2018 de către ”European Heart Journal”, s-a dovedit falsă percepția conform căreia aspirina administrată preventiv pacienților fără probleme de sănătate, ar duce la diminuarea riscului apariției evenimentelor cardiovasculare.

Respectiva analiză a însumat un număr de 11 studii la care au participat 157.000 de persoane ce nu sufereau de vreo boală aterosclerotică. Astfel, s-a ajuns la concluzia că aspirina contribuie într-adevăr la reducerea fenomenelor de natură cardiovasculară, dar în același timp poate provoca sângerări majore. Totodată,a fost evidențiată lipsa aportului aspirinei în scăderea mortalității.

„ Această meta-analiză a 11 studii în care au fost incluse peste 157.000 de persoane fără istoric de boală aterosclerotică a demonstrat că aspirina nu a fost asociată cu o reducere a riscului de mortalitate de la niciuna dintre cauzele de deces pentru care s-au luat măsuri principale de prevenire. Lipsa de beneficii a fost evidentă chiar şi la diabetici şi la pacienţii cu risc cardiovascular crescut” , se arată în cadrul respectivului studiu.

De asemenea, s-a constata că pacienții fără probleme de sănătate care luau aspirină în mod preventive, au prezentat cu 47% mai multe sângerări digestive majore și cu 33% mai multe sângerări intracraniene, punându-și astfel viețile în pericol.

„Se spune că o aspirină pe zi ţine doctorul departe, însă nu este aşa. Aspirina luată de persoanele cu probleme cardiovasculare este un medicament foarte bun şi cu protecţie dovedită, dar doar în cazul pacienţilor cu risc crescut. Pe de altă parte, pentru persoanele sănătoase nu este indicată aspirina, pentru că această administrare chiar şi în doză mai mică de 75 de mg sau 100 mg este asociată cu un risc mai mare de complicaţii, cum ar fi sângerarea intestinală sau accidentul vascular cerebral hemoragic” , a explicat dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog, pe baza dovezilor date publicității recent, conform Fanatik.ro.