Un important exerciţiu militar, organizat de Forţele Navale Române, a început sâmbătă în Marea Neagră. Sute de militari din mai multe ţări şi din partea NATO participă la exerciţiul care va genera din nou, fără îndoială, reacţii dure din partea Moscovei.

România contribuie la îmbunătăţirea securităţii navale în regiune

Este vorba despre “Poseidon 21”, primul exerciţiu multinaţional întrunit al Forţelor Navale din Marea Neagră de anul acesta. El a început sâmbătă, la evenimentul de deschidere fiind prezent şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu.

“Sub comanda Comandamentului Flotei, “Poseidon 21” integrează militari din toate cele trei categorii de forţe ale Armatei României, aliaţi din Bulgaria, Franţa, Grecia, Spania, Statele Unite şi Turcia, dar şi pe reprezentanţii Grupării Navale Permanente NATO de Luptă Împotriva Minelor 2.

Sunt convins că “Poseidon 21” îşi va atinge obiectivele de instruire, chiar şi în această conjunctură restricţionată de măsurile de prevenire a infectării cu virusul SARS-Cov-2. Ceremonia de deschidere a fost punctul de start al unei noi contribuţii a României, în context aliat, pentru îmbunătăţirea securităţii navale în regiune”, a scris şeful SMAp, pe pagina sa de Facebook.

Participă peste 700 de militari, 13 nave şi 9 aparate de zbor

Forţele Navale Române organizează, în perioada 26 februarie – 6 martie, “Poseidon 21” – primul exerciţiu multinaţional întrunit din anul 2021, desfăşurat în Marea Neagră, la care participă peste 700 de militari români şi străini, care vor utiliza 13 nave militare, 9 aparate de zbor, o autospecială de intervenţie pirotehnică şi un robot subacvatic telecomandat.

“Poseidon 21” este un exerciţiu cu un grad de complexitate ridicat şi urmăreşte utilizarea optimă a capabilităţilor NATO pentru consolidarea reacţiei rapide a Alianţei, în contextul schimbărilor continue ale mediului de securitate regional.

Scenariul exerciţiului cuprinde secvenţe întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, în care vor fi aplicate proceduri operaţionale NATO de cercetare hidrografică, de identificare şi neutralizare a minelor marine şi a dispozitivelor explozive improvizate, secvenţe combinate de luptă împotriva aviaţiei inamice, a navelor de suprafaţă şi a submarinelor, precum şi manevre de remorcare a unei nave avariate, de reaprovizionare pe mare şi de acordare a primului ajutor.