Iohannis şi partidul care l-a promovat ani de zile, până a ajuns preşedinte, FDGR, au probleme în privinţa unui nou mandat pentru Primăria Sibiului. Astfel, primarul actual, Astrid Fodor, spune că are nevoie de girul organizaţiei, lucruile nefiind încă sigure.  În acelaşi timp, din PNL, mai ales din tabăra Orban, vin semnale clare că Adrian Bibu vrea să candideze pentru funcția de primar al Sibiului, lucru susţinut cu tărie personal de omul politic.  În acelaşi timp, în PSD, Bogdan Trif trebuie să treacă peste umilința de la alegerile din 2012, acesta fiind deja anunțat drept candidat pentru Primăria Sibiu, ca apoi să fie îndepărtat pe ultima sută de metri.

În mare, acesta este tabloul general pentru alegerile locale din Sibiu din 2020, potrivit Turnul Sfatului, cea mai importantă publicaţie locală din Sibiu:

”Se lucrează la strategia pentru alegerile de anul viitor. Pentru a candida la Primăria Sibiu trebuie mai întâi ca doamna Fodor să-și dorească asta. Pe de altă parte, dacă doamna Fodor își dorește, și Forumul trebuie să vrea ca dânsa să ne reprezinte. Vom veni cu siguranță cu candidați la Consiliul Județean, la consiliul local și la Primăria Sibiu. Vom vedea cu cine, sunt mulți factori de analizat”, a anunțat președintele FGDR, Paul Jurgen Porr.

La alegerile din 2016, Fodor a fost ”locomotivă” pentru lista FDGR la Consiliul Local. Pentru Primăria Sibiu au votat 48.922 sibieni, iar dintre aceștia 27.948 (57,13%) au încredințat votul candidatului FDGR Astrid Fodor. Pentru Consiliul Local, FDGR a obținut 22.664 voturi (46,54%), sub scorul obținut de Astrid Fodor. Pe acest argument se bazează Fodor atunci când își propune un nou mandat.

În perspectiva alegerilor locale din Sibiu, de anul viitor, liberalii sibieni au deja un posibil candidat. Directorul Sălii Transilvania, Adrian Bibu, și-a depus intenția de a candida pentru funcția de primar al Sibiului în cadrul organizației PNL Sibiu.

”Da, e adevărat, dar nu am de făcut prea multe comentarii pe acest subiect. Mi-am arătat disponibilitatea în cadrul organizației de a candida, dar până acolo mai sunt încă mulți pași de făcut. În primul rând, eu trebuie să demonstrez că pot realiza tot ce am promis atunci când am ajuns director al Sălii Transilvania. În rest, e mult prea devreme pentru alte detalii”, a declarat Bibu pentru Turnul Sfatului, în urmă cu două săptămâni. El este de altfel singurul liberal care și-a arătat intenția de a candida la alegerile locale, pentru funcția de primar al Sibiului.

Liberalul ocupă funcția de director al Sălii Transilvania din 1 noiembrie 2017, după ce a câștigat un concurs în acest sens, organizat de Consiliul Județean Sibiu. Adrian Cosmin Bibu este fondator al clubului sportiv PUMA și a fost director de marketing la societatea ANDU (2015-2016) și la Antena 1 Sibiu (2005-2009).

Rezultate 2016

Astrid Cora Fodor (FDGR) – 27.948 de voturi – 57,12%

Ovidiu Ioan Sitterli (PSD) – 9.202 voturi – 18,80%

Răzvan Codruț Pop (PNL) – 5.339 voturi – 10,91%

Ana Alexandrina Matei (Independent) – 1.565 voturi – 3,19%

Ioan Gligor (PMP) – 1.348 voturi – 2,75%

Ioan Ștefan Zară (independent) – 982 voturi – 2%

Marius Popescu (Partidul Alianța Democraților și Liberalilor) – 719 voturi – 1,46%

Eugenia Florescu (România Unită) – 629 voturi – 1,28%

Daniel Galan (UNPR) – 463 voturi – 0,94%

Ovidiu Zeicu (Partidul Puterii Umaniste) – 399 voturi – 0,81%

Lucian Pițu (Partidul Social Românesc) – 328 voturi – 0,67%