Julian Assange, care în ultimii ani a devenit cel mai temut dușman al Statelor Unite în ceea ce privește informațiile, a fost întemnițat de britanici în cea mai dură închisoare a țării.

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, este închis la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, instituţie corecţională cunoscut informal drept închisoarea „Guantanamo a Marii Britanii”, informează agenţia Bloomberg, citîndu-l pe Vaughan Smith, un apropiat al lui Assange.

Smith a declarat că Assange a fost transportat la Belmarsh imediat după ce o instanţă din Westminster a decis plasarea acestuia în arest preventiv. Penitenciarul Belmarsh, aflat în sud-estul Londra, a găzduit de-a lungul ultimilor ani o serie de deţinuţi periculoşi, inclusiv predicatorul islamic Abu Qatada, considerat la un moment dat drept „mîna dreapta a lui Osama bin Laden în Europa”.

Julian Assange a beneficiat de azil politic în Ambasada Ecuadorului la Londra începînd din 2012, pentru a evita arestarea şi extrădarea în Suedia, de unde riscă să fie transferat în SUA. Procurorii americani au reactivat o inculpare care îl vizează pe Julian Assange imediat după ce acesta a fost evacuat joi din Ambasada Ecuadorului de la Londra, fiind arestat de autorităţile britanice.

Fondatorul WikiLeaks se teme să fie extrădat în Statele Unite, unde ar putea fi pus sub acuzare pentru publicarea unor documente clasificate ale autorităţilor americane privind conflictele din Afganistan şi Irak.

WikiLeaks este o platformă de whistleblowing, adică un site cu informații provenite de la avertizori de integritate pe care oficialii le vor clasificate, indiferent dacă asta este etic sau nu. A fost fondată pentru a obține și disemina documente și date secrete pe teme de război, spionaj, corupție și altele. A publicat mai mult de zece milioane de documente și analize asociate acestora.

În 2010, Guvernul SUA a lansat o investigație asupra WikiLeaks și a fondatorului său. În esență, Julian Assange este acuzat de către Statele Unite pentru că ar fi participat la un efort de hacking al computerelor armatei americane.