Ordonanța privitoare la creșterea salariului minim de la 1 decembrie nu va figura pe ordinea ședinței de Guvern, de vineri. Surse guvernamentale au declarat pentru stiripesurse.ro că această OUG nu are avizul de la Ministerul Justiției.

Creșterea pensiilor și salariilor din România este un motiv de îngrijorare pentru Comisia Europeană. În raportul de toamnă a Comisiei Europene, prognozele privind România au fost înrăutățite. Astfel că estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, au scăzut de la 4,5% la 3,6%, iar deficitul bugetar este estimat la 3,3% din PIB.

Întrebat vinerea trecută dacă salariul minim va creşte de la 1 decembrie, Eugen Teodorovici a evitat să menţioneze o dată.

„Aici se va lua o decizie la nivel de Guvern vizavi de dată”, a spus Teodorovici.

Acesta a confirmat însă că valoarea salariului minim va creşte la 2.080 de lei brut şi se va face diferenţiat în funcţie de vechimea în muncă şi de studii, în acest caz salariul minim va fi de 2.350. Teodorovici a evitat să spună dacă o decizie în acest sens va fi luată vineri în coaliţia de guvernare.