Este vorba despre marinarii ucrainieni reținuți la finalul anului trecut în strâmtoarea Kerci.

Tribunalul ONU pentru Dreptul Mării a cerut Rusiei să-i elibereze „imediat” pe cei 24 de marinari ucraineni, reținuți în coastele peninsulei anexate Crimeea în noiembrie 2018, și să înapoieze Ucrainei cele trei nave sechestrate ale flotei sale militare, transmit corespondenți ai presei ucrainene din sala de judecată.

După anunțarea sentinței, președintele tribunalului, Jin-Hyun Paik, a îndemnat „Rusia și Ucraina să se abțină de la acțiuni ce ar putea acutiza disputa lor în legătură cu incidentul din strâmtoarea Kerci”, relatează Interfax.

Partea rusă a refuzat însă, anterior, să participe la audieri, Moscova considerând că nu este de competența tribunalului ONU de la Hamburg să examineze incidentul din strâmtoarea Kerci.

Cei 24 de marinari ucraineni se află în detenție la Moscova, unde are loc procesul împotriva lor, sub acuzația de trecere ilegală a frontierei rusești. Autoritățile ucrainene îi consideră prizonieri de război, iar mai multe state occidentale și organizații internaționale au cerut, în repetate rânduri, eliberarea lor imediată și necondiționată.

Te-ar putea interesa și: