Noi descoperiri şocante în casa lui Gheorghe Dincă. Potrivit România TV procurorii au găsit sub casa criminalului tuneluri, camere secrete şi o tonă de obiecte ce aparţin femeilor. Potrivit acestora, au fost ridicate peste două tone de haine de femei ridicate de anchetatori de sub casa criminalului. Mai mult, anchetatorii au ridicat bidoane cu ulei, cârpe și bucăți din asfalt.

De asemenea, conform ultimelor informaţii, Gheorghe Dincă va fi dus la tomograf luni şi va fi supus detectorului de minciuni marţi.

Judecătorii au prelungit mandatul de arestare preventiv al lui Ghoerghe Dincă cu încă 30 de zile, până în 24 septembrie. Acesta a fost audiat astăzi de judecătorii din Olt. Criminalul a plecat împreună cu poliția de la Tribunalul din Slatina și va merge în Caracal, acolo unde anchetatorii scanează totul.

Astăzi, DICIOT a precizat că oasele găsite în pădurea de lângă Caracal nu aparțin Alexandrei. Inițial, Dincă a declarat că acolo s-ar afla rămășițele Luizei. Monstrul a condus anchetatorii până la locul faptei.

De la început, acesta a indus anchetatorii în eroare spunând că Luiza ar fi aruncată în Olt și în Dunăre. Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. În continuare, acesta refuză testul cu detectorul de minciuni.

Anunţul DIICOT

Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin adresa din data de 13.08.2019, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism raportul de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019 în zona de lizieră de pădure, amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal, indicate de către inculpat ca aparținând victimei majore.

Din analiza raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică rezultă că fragmentele osoase examinate provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani și că sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuința inculpatului Dincă Gheorghe.