La fel ca în cazul adulților, copiii expuși la coronavirus pot fi infectați cu acesta și pot prezinta semne de Covid-19.

Simptome mai ușoare

„La începutul pandemiei, s-a crezut că copiii nu se infectează cu coronavirus, dar acum este clar că posibilitatea de infecție la copii este aceeași ca la adulți”, explică Andrew Pollard, profesor de infecție pediatrică și imunitate la Universitatea din Oxford. „Doar că atunci când apare infecția au simptome mult mai ușoare”, transmite BBC.

De asemenea, datele de la Centrul Chinez pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au raportat că copiii sub 19 ani au reprezentat 2% din totalul de 72.314 cazuri Covid-19 înregistrate până pe 20 februarie, în timp ce studiul realizat în SUA care a cuprins 508 pacienți, nu a raportat niciun caz de mortalitate în rândul copiilor.

Preferință pentru adulți

„S-ar putea ca virusul să afecteze în mod preferențial adulții în acest moment, deoarece acesta se transmitea la locului de muncă, dar și în timpul călătoriilor”, spune Sanjay Patel, consultant pentru boli infecțioase pediatrice la Southampton Children’s Hospital. „Acum că adulții petrec mai mult timp cu copiii lor, am putea observa o creștere a infecției la copii, sau nu”, mai spune acesta.

Au existat, însă, câteva rapoarte îngrijorătoare, privind evoluția virusului la tineri. Acestea, împreună cu închiderile școlilor, măsură implementată săptămâna trecută în multe țări din lume, pe lângă măsuri stricte de distanțare socială, i-au făcut pe mulți părinți să se îngrijoreze de efectul pe care l-ar putea avea virusul asupra copiilor lor.