Update: Adina Bara, ce face parte din cabinetul preşedintelui Emil Constantinescu, a transmis vineri seara, urmatorul mesaj:

„Ştirea apărută recent în presă, conform căreia preşedintele Emil Constantinescu a fost internat de urgenţă, acuzând grave probleme de sănătate, este falsă. Preşedintele Constantinescu şi-a făcut, într-adevăr, analizele de rutină, aşa cum procedează în fiecare an. Mai mult, în ultima perioadă nu a fost „spitalizat de mai multe ori”, aşa cum s-a scris, ci a fost supus unor investigaţii medicale, necesare şi obligatorii, în perioada de convalescenţă după gripa pe care a contractat-o.

Știrea inițială

Fostul președinte Emil Constantinescu a fost transportat de urgență la spitalul Elias din cauza unor probleme abdominale. Acesta a acuzat dureri iar, din păcate, momentan, nu se cunosc mai multe detalii. Medicii urmează să stabilească cu exactitate diagnosticul.

Constantinescu a acuzat în ultima perioadă mai multe probleme de sănătate și a fost spitalizat de mai multe ori.

În vârstă de 80 de ani, Emil Constantinescu a fost președintele României în perioada 1996-2000.