Se întorc pușcăriașii acasă. După extrădarea lui Radu Mazăre ar putea veni și rândul Elenei Udrea. Speriată de extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar, Elena Udrea face o nouă cerere de azil politic. Cel puțin acestea sunt noile declarații făcute de iubitul Elenei Udrea într-un club din Capitală.

„A mai făcut un fel de cerere pentru azil politic, să aibă statut permanent de refugiat”, a spus Adrian Alexandrov pentru wowbiz.

Alexandrov este însă contrazis chiar de către avocatul lui Udrea, Veronel Rădulescu. „Nu e o nouă cerere, e o nouă etapă. E vorba de aceeași cerere formulată anul trecut, dar e în a patra etapă, în sensul că inițial fusese respinsă, a fost atacată această decizie la Tribunalul pentru Migrație din Costa Rica, tribunalul a restituit cererea către Comisia de Migrație pentru a fi reanalizată. Comisia din nou a respins-o, iar acum iar se desfășoară o cale de atac împotriva deciziei Comisiei de Migrație. A fost deja audiată Elena Udrea, urmează doar să se pronunțe tribunalul pe cererea dumneaei. Din câte știu eu, în prima parte a lunii iunie vom avea o decizie” a spus avocatul, conform Antena 3.

Întrebat dacă fostul ministru s-a speriat de extrădare, după ce a văzut ce s-a întâmplat cu Radu Mazăre, avocatul Elenei Udrea a spus că „nu s-a speriat de extrădare. A fost și dumneaei marcată de modalitatea în care s-au desfășurat procedurile din Madagascar. Din punctul meu de vedere, procedura respectivă a fost cel puțin ciudată, dacă nu atipică”.

Veronel Rădulescu a spus că Elenei Udrea nu i s-ar putea întâmpla așa ceva pentru că „nu are niciun mandat de reținere, de arestare sau vreun mandat de executare a vreunei pedepse”.