În Republica Moldova, situația politică nu este una deloc liniștită. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, de unde provine și președintele Igor Dodon, a anunțat că va declanșa alegeri anticipate, întrucât nu a reușit să a ajungă la o înțelegere de formare a majorității nici cu blocul ACUM, format din partidele PAS și PPDA, conduse de Maia Sandu, respectiv Andrei Năstase, nici cu PDM, condus de Vladimir Plahotniuc.

„Socialiștii din start au propus negocieri și formarea unei coliții de Guvernare cu cei din ACUM. Au fost câteva discuții, unele oficiale, unele neoficiale. N-au vrut să voteze candidatura noastra de speaker al Parlamentului, n-au vrut să ne ofere câteva ministere. Evident că nu putem să facem coaliție cu ei. Da am vorbit și cu PDM ca să nu fim învinuiți că nu i-am ascultat și pe ei, dar din start nu luam în calcul o coaliție cu PDM”, a declarat Igor Dodon.

Blocul ACUM, al opoziției pro-europene, iese cel mai șifonat din această situație. Și asta pentru că în ultimele zile, Maia Sandu și Andrei Năstase s-au declarat dispuși să facă o serie de concesii foarte importante scătre socialiștii pro-ruși din PSRM, doar pentru a forma împreună o alianță de guvernare. În final, aceștia au fost contestați și pentru concesiile pe care au fost dispuși să le facă pro-rușilor, și nu au ajuns nici la guvernare.

În urma alegerilor din 24 februarie, PSRM a obținut 35 de mandate, PDM – 30 de mandate, blocul ACUM – 26 de  mandate, iar Partidul „ȘOR” – 7 mandate. Totodată, în Parlament au acces 3 deputați independenți.

De precizat este și faptul că la începutul săptămânii la Chișinău au venit reprezentantul UE, în persoana lui Johannes Hahn, cel al Rusiei, Dmitrii Kozak, dar și Bradley Freden, directorul Oficiului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat, responsabil de relațiile cu Moldova. Cei trei reprezentanți au avut întâlniri particulare cu reprezentanții celor trei partide politice de la chișinău care au cele mai mare șanse de a forma o majoritate parlamentară.