La asta nu se mai gândea nimeni. Astăzi, Curtea Constituţională a României (CCR) îl poate scoate pe Liviu Dragnea din pușcărie. Este vorba despre pronunțatea în speța completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sesizarea a fost făcută de fostul subaltern al lui Dragnea, Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. În 20 mai, CCR a respins sesizarea PNL şi a stabilit că Iordache avea dreptul de a sesiza existenţa unui conflict de natură constituţională. Lipsa completurilor specializate a fost invocată şi de avocaţii lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Chiar și așa, Dragnea a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, conform news.ro.

Pronunţarea a fost amânată de mai multe ori până acum.

Florin Iordache reclamă refuzul explicit al ICCJ de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare prin neconstituirea, în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate.

Şefa ICCJ, Cristina Tarcea, i-a scris preşedintelui Curţii Constituţionale că Austria este singurul stat afiliat Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE care are complete specializate în cauze de corupţie.

Tarcea îi transmite lui Dorneanu că a adresat următoarea întrebare Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE: „Dispuneţi la nivelul Curţii Supreme sau la nivelul altor instaanţe naţionale de complete specializate în cauze de corupţie?”.

Ea spune că până la termenul de 17 aprilie a primit 19 răspunsuri. Din aceste răspunsuri, a rezultat că 13 state nu au deloc complete specializate în cauze de corupţie. Alte cinci state nu au complete specializate în cauze de corupţie la nivelul Curţii Supreme, dar la nivelul altor instanţe au complete sau judecători specializaţi în cauze de corupţie. Austria este singurul stat UE care are astfel de completuri.

.