Bătălia dinaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului pe justiție escaladează în violență. Un journalist a fost agresat fizic și verbal de către doi apropiați ai lui Liviu Dragnea care l-au întâmpinat pe liderul PSD în Dolj. Este vorba despre jurnalistul Bogdan Grosereanu, care a participat la inaugurarea drumului expres Craiova-Pitesti, eveniment la care a participat si presedintele Camerei Deputatilor.

Mai multe persoane l-au huiduit pe Liviu Dragnea, iar jurnalistii aflati la fata locului au filmat ce se intampla. Acest lucru i-a nemultumit pe cei doi barbati, astfel ca l-au bruscat pe jurnalist si l-au lovit cu cotul in stomac. In plus, i-au spus „mars de aici!”.

Gazeta de Sud susține că unul dintre cei doi care l-au agresat pe Groșereanu este seful sectiei de drumuri judetene din Gorj, Ion Tudor. „I-am spus ca sunt jurnalist si ca imi fac meseria. Mi-a bagat cotul in stomac si mi-a spus sa plec acasa”, a povestit jurnalistul.

La randul sau, Ion Tudor recunoaste ca a existat un incident, insa „civilizat”. „A fost o manifestare in cadrul unui santier. Cinci persoane au scandat. Eu am intervenit civilizat. Cei cinci se manifestau vulgar in incinta unui santier. Cand am pus mana pe jurnalistul de la Gazeta de Sud a fost pentru ca au existat cateva replici neprincipiale. Am intervenit in mod civilizat”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.