Parlamentul European a publicat vineri seara un nou set de estimări despre cum ar putea arăta componența instituţiei europene după alegeri, conform unor sondaje realizate în toate statele membre înainte de 26 martie 2019.

Ultimul sondaj spune că PSD ar câștiga alegerile și ar obține 29%, adică 13 mandate în Parlament.

Pe locul doi se plasează PNL cu 24,7% şi 12 mandate în Parlamentul European.

Pe locul 3 se plasează alianța USR-PLUS cu 14,2%, cu 5 mandate în Parlamentul European.

O luptă se dă şi pentru locul 4 şi 5, ALDE are 10,7%, un scor care le-ar aduce 4 mandate,  în timo ce Pro România este aproape cu 9,6% şi 3 mandate.

La limită este UDMR cu scorul de 5%, ceea ce le-ar aduce un mandat de europarlamentar. Sondajul mai arată că PMP nu face pragul electoral.

Kovesi, protejată la nivel înalt! UE face zid în fața ei și avertizează PSD 

Parlamentul European va publica estimări actualizate la fiecare două săptămâni până la finalul lunii aprilie şi săptămânal în luna mai până în ziua alegerilor. Sondajele iniţiale de la ieşirea de la vot vor fi publicate pe 26 mai, pentru acele ţări unde acestea vor fi realizate şi unde votul se va termina, începând cu orele 18:00 şi apoi la fiecare oră până la finalizarea rezultatelor parţiale din toate statele membre.

Situaţia în Europa

PPE ar obţine 188 de mandate, socialiştii 142 de mandate şi liberalii 72 de mandate

„Partidul Popular European (PPE) ar obţine 188 de mandate, socialiştii europeni 142 de mandate şi liberalii 72 de mandate în viitorul Parlament European ce va fi format după alegerile europene din 23-26 mai, relevă estimările publicate vineri de legislativul european cu privire la viitoarea sa componenţă (cea de-a noua legislatură), în baza unei selecţii de sondaje naţionale realizate înainte de 26 martie.

Pe poziţia a patra s-ar plasa Europa Naţiunilor şi a Libertăţii (ENF), cu 61 de locuri, formaţiune urmată de Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR, 53 de locuri), Verzi (51 de locuri), Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică (GUE/NGL 49 de locuri) şi Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe (EFDD, 30 de locuri).

DOCUMENT! Lovitură pentru cei care stau la bloc. Administratorii au început să aplice legea 

Scrutinul europarlamentar din luna mai va avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, faţă de 751 în prezent. Diferenţa este dată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – dintre actualele 73 de mandate europarlamentare deţinute de britanici, 46 vor dispărea, iar celelalte 27 vor fi repartizate acelor state membre care sunt subreprezentate în PE.

Cifrele prezentate provin dintr-o compilație a sondajelor reprezentative efectuate de institute naționale de sondare a opiniei publice din statele membre și agregate de Kantar Public în numele Parlamentului European”, se arată în prezentarea rezultatelor.