Mai exact, profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD și propunerea partidului pentru funcția de premier, susține că organizarea alegerilor anticipate ar putea fi o posibilă soluție la deblocarea crizei actuale, atât politice, cât și medicale.

Totodată, el a mai adăugat că social democrații nu vor forma niciodată un guvern alături de AUR. El a mai menționat în același timp că în ultimele luni opinia publică este în favoarea partidului pe care îl reprezintă, iar cel mai probabil, mulți români și-au schimbat părerea spre deosebire de votul acordat în luna decembrie a anului trecut.

„Nu, nu se pune problema așa (n. r.: unui Guvern alături de AUR). Trebuie mai întâi să ajungem în situația în care Partidul Social Democrat să fie invitat de către președintele Klaus Iohannis să încerce să facă un Guvern. Nu este vorba despre așa ceva în acest moment, deci sunt pure speculații. Să vedem ce se întâmplă.

Mai există o variantă: cea a alegerilor anticipate! Opinia noastră este că percepția publică este în schimbare în favoarea PSD și probabil că, dacă actuala structură de putere nu mai corespunde votului dat în luna decembrie, ar trebui organizate astfel de alegeri”, a spus Rafila la Digi24.

PSD nu va pierde alegerile anticipate

Reprezentantul României la OMS mai adăugat că nu poate garanta dacă social democrații vor câștiga sau nu, însă este sigur că nu vor pierde. În ceea ce privește data de organizare a alegerilor anticipate, profesorul Rafila susține că ele nu se pot organiza imediat, ci va fi nevoie de câteva luni de zile.

Acesta a explicat și modul în care se pot organiza alegerile anticipate. Rafila susține că președintele Klaus Iohannis are un cuvânt important de spus, iar situația epidemiologică permite acest lucru.

Eu nu știu dacă o să câștige PSD, dar cu siguranță nu pierde. Pierde din păcate România prin această inconsecvență și neseriozitate, mai ales în gestionarea sănătății.

Alegerile nu se pot face de azi pe mâine. Din punct de vedere legal durează câteva luni: în primul rând trebuie să ajungi în situația ca președintele să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri.

Dacă noi am organizat alegeri în luna decembrie, când aveam 10.000 de cazuri pe zi, acum văd că sunt doar 3.000 de cazuri pe zi. Ministerul Sănătății ne-a adus în situația în care nu mai avem locuri în spitale”, a spus Alexandru Rafila, la Digi24.