Warren Buffett va dona acţiuni Berkshire Hathaway în valoare de 3,6 miliarde de dolari către cinci organizaţii caritabile, printre care şi Bill & Melinda Gates Foundation, aceasta fiind cea mai mare contribuţie făcută de miliardarul american în cadrul planului său de a ceda o mare parte a averii sale, transmite Reuters. Miliardarul american a anunţat în 2006 că va renunţa la acţiunile sale deţinute la grupul Berkshire, iar până acum suma totală donată se ridică la 34,5 miliarde de dolari. Cea mai mare donaţie făcută anterior de Buffett a avut loc în 2018 şi a fost în valoare de 3,4 miliarde de dolari.

Berkshire Hathaway este o companie americană, cu sediul în Omaha, Nebraska, ce deține numeroase subsidiare în domenii precum asigurări, construcții, mobilă și transporturi. Valoarea companiei este estimată la 522 miliarde de dolari. Warren Buffett este al patrulea cel mai bogat om din lume, cu o avere de 87,5 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.