Aproximativ 1.000 de copii mici au rămas anul acesta fără loc în creşă în Cluj Napoca. În acest context, primăria orașului a lansat pentru consultare publică un proiect privind acordarea de ajutor financiar familiilor cu copii mici, pentru a putea angaja bone.

Proiectul de lege prevede că familiile vor primi între 250 de lei şi 710 lei pe lună pentru a acoperi o parte din suma necesară plăţii bonelor. Aceasta în condiţiile în care, pe piaţa neagră, adică fără contract înregistrat, salariul cerut de o bonă pe lună începe de la 2.000 de lei, respectiv între 10 şi 15 lei pe oră.

Prima condiţie pentru obţinerea ajutoarelor se referă la veniturile nete lunare pe membru de familie, care nu trebuie să depăşească 3.500 de lei. Astfel, pentru un venit net pe cap de familie de până la 2.080 de lei, s-a propus acordarea celui mai mare ajutor: 720 de lei lunar.

Ajutorul scade gradual în funcţie de venituri 550 de lei lunar (venituri între 2.081 – 2.500 de lei), 390 de lei (venituri între 2.501- 3.000) şi 250 de lei (venituri între 3.001-3.500 de lei).

Iar banii se vor da părinţilor care nu beneficiază de concediu şi de indemnizaţia acordată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv până la 3 ani în cazul copiilor cu handicap.

O altă condiţie se referă la faptul că părintele sau reprezentantul legal trebuie să locuiască statornic cu copilul. De asemenea, pentru primirea ajutoarelor, părinţii trebuie să prezinte un contract de prestări servicii cu o persoană juridică sau fizică autorizată acreditată ca furnizor de servicii sociale şi care deţine licenţa de funcţionare pentru serviciile de îngrijire şi supraveghere a copilului pe timpul zilei prestate de bone.

După încheierea consultării publice şi primirea avizului pe care Primăria Cluj-Napoca l-a solicitat pentru proiect Curţii de Conturi, proiectul va putea fi propus Consiliului Local spre aprobare.