Fabrica de elicoptere Airbus Helicopters Industries este situată la Ghimbav, în apropiere de Braşov, şi se întinde pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi. Elicopterul H215 este un aparat cu două motoare, economic, robust şi cu capabilităţi pentru misiuni multiple, care ţinteşte piaţa mondială. 

''Primul H215, produs 100% în România, ar putea ieşi de pe linia finala de asamblare din Braşov în 2018, cu condiţia de a avea o primă comandă semnificativă. Producţia va creşte permanent pentru a ajunge la 15 elicoptere pe an până în 2020'', a declarat Serge Durand, directorul general al Airbus Helicopters Industries. 

Potrivit unui comunicat al companiei, remis marţi AGERPRES, fabrica este finalizată, iar echipamentele şi utilajele necesare producţiei şi asamblării elicopterului H215 vor fi instalate progresiv. În fabrica de la Ghimbav vor lucra 350 de oameni când aceasta va atinge capacitatea maximă de producţie, primii angajaţi începând deja un proces de pregătire de 12 luni la fabrica din Franţa. 

"Compania Airbus este dedicată pregătirii profesionale a tinerei generaţii, în acest sens fiind încheiat un parteneriat cu Colegiul Tehnic Transilvania. Primii 28 de studenţi incluşi în acest program au participat de asemenea la ceremonia de inaugurare (a fabricii – n. r.). După absolvire, aceştia vor deţine diplome de tehnicieni pentru elicoptere, tehnicieni superiori şi ingineri", se spune în comunicat. 

Ceremonia de inaugurare a fabricii de la Ghimbav a fost prezidată de preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi de prim-ministrul României, Dacian Cioloş. 

"A fost o onoare că am inaugurat fabrica de elicoptere de la Ghimbav în prezenţa preşedintelui Franţei şi a premierului României, întrucât acesta este începutul unui proiect care va aduce o imensă contribuţie industriei aeronautice din România. Airbus Helicopters are o istorie de succes de 40 de ani în România, iar evenimentul de astăzi este un mare pas înainte pentru parteneriatul dintre cele două ţări'', a mai spus Serge Durand. 

Certificat atât de EASA (Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei), cât şi de FAA (Administraţia Federală a Aviaţiei din Statele Unite), elicopterul H215 este echipat cu cele mai moderne şi de ultimă oră tehnologii, îndeplinind cele mai recente cerinţe de siguranţă ale pieţei. Capabilităţile sale variate, puterea, viteza şi dimensiunile generoase fac din H215 un elicopter potrivit pentru o gamă largă de misiuni, asigurând o soluţie modernă şi rentabilă pentru diverse pieţe şi operaţiuni, cum sunt misiunile de păstrare a păcii desfăşurate de Naţiunile Unite sau misiunile pentru suport logistic, se mai arată în comunicat. 

 AGERPRES