Facebook este intens criticată pentru nerespectarea confidenţialităţii datelor utilizatorilor, potrivit Digi24.

Producătorul iPhone a anunţat că în următoarele luni va actualiza pagina sa web destinată administrării datelor personale, pentru a permite utilizatorilor să descarce o copie a tuturor datelor stocate la companie.

Site-ul va mai permite clienţilor să corecteze informaţiile personale, să îşi dezactiveze temporar contul sau să îl şteargă complet.

Modificările au rolul să respecte Reglementările Generale privind Protecţia Datelor (General Data Protection Regulation – GDPR) ale UE, care vor intra în vigoare pe 25 mai, a anunţat Apple.

Compania a actualizat totodată, joi, sistemele de operare pentru iPhone-uri, iPad-uri, PC-urile Mac şi Apple TV. Noile versiuni au o fereastră în care este explicată poziţia Apple referitoare la confidenţialitate şi cum sunt utilizate acestea în aplicaţii.

Update-ul iOS 11.3 pentru telefoane şi tablete mai include un buton care permite dezactivarea unei funcţii controversate care încetinea iPhone-urile cu baterii mai vechi pentru a evita închiderea telefoanelor. Sistemul mai oferă posibilitatea de a vizualiza date referitoare la sănătate şi emoji-uri noi pentru utilizatorii de iPhone X.