Dacă vrei să începi o afacere cu pomi fructiferi, cel mai ușor este să cumperi o livadă deja înființată, pe care să o modernizezi și/sau întinerești. Iar pentru amatori, site-urile sunt pline de oferte, majoritatea cu un preț bun. „Sunt multe persoane care au moștenit de la bunici livezi frumoase, dar care acum au îmbătrânit și sunt greu de întreținut. De aceea se vând majoritatea, nu că nu ar fi rentabile, însă pentru a obține o producție bună, trebuie să muncești la pomi“, explică Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe.

Cea de-a doua variantă pentru a intra în rândul producătorilor români de fructe este înființarea unei livezi de la zero. Trebuie știut, de la început, că este un proces dificil, însă garantează profitul. Primul pas este alegerea soiurilor, urmează arhitectura livezii și conceperea planului de afaceri. Următorul pas, poate cel mai dificil, este finanțarea. O livadă de pomi fructiferi în sistem tradițional poate fi înființată cu 3.000 de euro-5.000 euro pe hectar, aici intrând doar costul materialului săditor, nu și prețul terenului. Totuși, o astfel de investiție nu asigură un venit bun întrucât producția obținută nu este suficientă pentru a susține un business integrat decât dacă acesta este mic, precum producțiile de gemuri de casă, siropuri naturale sau comercializarea fructelor uscate.

Sisteme costisitoare, dar necesare

Pentru o exploatație pomicolă în sistem intensiv, prețurile pornesc de la 16.000 de euro pe hectar, putând ajunge la 30.000 de euro, în funcție de nivelul de specii și de nivelul de intensivizare al livezii. În acești bani intră, însă, și investiții obligatorii pentru o afacere de acest nivel: sistem de irigații sau plase antigrindină. „Aceste sisteme sunt absolut necesare, nu reprezintă un moft. Ele asigură producția, însă presupun un cost în plus. Din evaluările noastre, este vorba despre 3.000-7.000 de euro pe hectar pentru sistemul de irigații și de 5.000-10.000 la hectar pentru sistemele de protecție tip plasă antigrindină. În plus, pentru lucrări se iau în calcul alte cheltuieli precum cele pentru un tractor, pompă de stropit, remorcă și disc. Investiția trebuie să includă și un depozit cu atmosferă controlată pentru păstrarea fructelor“, explică Robert Rekkers, director executiv al Agricover Credit IFN.

Recuperarea investiției se realizează în doi-patru ani în funcție de soi. „Dacă materialul săditor este de calitate, încă din primul an, o livadă produce între 5 și 10 tone/ha, în al doilea an produce între 10 și 20 tone/ha, iar în al treilea între 25-40 tone/ha“, susține Aurel Tănase. Ca nivel de preț pentru puieți, prețurile variază între 4 și 8 euro, în funcție de specie, soi și cantitatea cumpărată.

Cheltuieli de întreținere

Pentru soiurile tradiționale, trebuie avute în calcul costurile anuale până când pomii ajung la maturitate, care sunt de circa 900-1.000 de euro la hectar. Aceste cheltuieli includ tratamentele fitosanitare aplicate pomilor și tăierile. La plantațiile de măr superintensive producția obținută este cuprinsă între 30-60 tone/ha, dar investiția anuală în întreținerea plantației este de 5.000-6.000 de euro/ha. La un calcul simplu, dacă prețul cu care se comercializează aceste fructe este de 0,5 euro/kg, ne dăm seama că un producător poate obține între 15.000 de euro și 30.000 de euro pe hectar. Aceste venituri se pot obține în condiții bune de temperatură și umiditate.

La plantațiile de păr superintensive, costurile de producție sunt mai mari cu 15%-20% față de cele la măr, dar și producția este mai mare cu până la 30%, iar vânzările se ridică la 20%. Este mai rentabil să cultivi peri, dar este o cultură mai pretențioasă decât mărul. Pentru cireși sau pruni crescuți în sistem superintensiv, însă, se poate investi doar 50%-60% din valoarea costurilor de producție de la plantația de măr, iar prețul de vânzare al produselor este semnificativ mai mare. Utilaje minime necesare pentru o plantație pomicolă sunt: tractor, o pompă de stropire, o remorcă, un disc.

Bani europeni pentru pomi fructiferi

Interesul pentru livezi este în creștere, remarcă Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe. El crede că un mare merit îl are atât consumatorul interesat de produsele autohtone, cât și viitoarele fonduri europene dedicate pomiculturii, mai ales cele pentru reconversia pomicolă.

„Există, în acest moment, un interes foarte mare pentru noile plantații, pentru că, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, noi o să reconsiderăm zestrea României în domeniu pomicol, întregind-o cu circa 30.000 hectare de livezi noi, într-o structură diversă de 25 de specii. Un rol deosebit îl va avea dezvoltarea plantațiilor cu arbuști fructiferi: coacăz, afin, agriș, zmeur. De asemenea, căpșunul se va bucura de o atenție deosebită. În acest fel, prin contribuția noastră, ne dorim să creștem aportul de producție românească pentru consum de la 30%, cât este acum, la peste 60%“, a declarat Tănase. El dă asigurări actualilor și viitorilor pomicultori că nu vor avea probleme în a găsi materialul săditor pentru investițiile lor. „În acest moment, toate pepinierele pomicole lucrează la capacitate maximă spre a putea face față cererii de puieți pentru înființarea de noi plantații“, a precizat specialistul. Despre posibilitățile de finanțare a afacerii cu fonduri europene, Tănase spune că proiectele care solicită fonduri europene pot primi finanțări de până la 90% din valoarea investiției, însă acest procentaj va fi atins doar de cei care au o producție integrată.

O altă posibilitate de finanțare a afacerii pomicole este creditarea. Dacă la bănci regulile au rămas aceleași, instituțiile nebancare vin cu oferte adaptate fiecărui tip de livadă. Astfel, Agricover acordă credite de capital de lucru garantat cu ipotecă pe pământ/livadă de 2.000 de euro/ha pentru livada clasică, 7.500 de euro/ha pentru exploatația intensivă și 15.000 de euro/ha pentru exploatația superintensivă.

Mai multe detalii puteți găsi pe www.agrointel.ro