Surse din PSD au declarat că social democrații vor discuta în ședința CEx programată pentru luni după-amiază la sediul PSD dacă partidul va mai rămâne la guvernare în cazul în care ALDE decide să rupă coaliția, potrivit Digi24.

„Sunt lideri în partid care vor ieșirea de la guvernare. Este posibil să dăm un vot pe asta”, au declarat surse din partid. Anumiţi lideri social-democraţi consideră că PSD ar putea să se pregătească mai bine pentru alegerile de anul viitor din opoziție. De asemenea, unii lideri nu susțin o guvernare minoritară. Semnalul a fost dat încă de săptămâna trecută de liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

„PSD nu trebuie să meargă pe varianta unui Guvern minoritar, dacă se rupe coaliția cu ALDE”, spunea acesta, în urmă cu o săptămână. Social-democratul susținea că acest punct de vedere este împărtășit și de alți colegi din partid. „Este părerea mea personală, dar din discuțiile pe care le-am avut cu diverși colegi, această părere personală este generalizată”, declara Buzatu.

Ședința CEx a fost convocată de Viorica Dăncilă pentru luni, la ora 17:00, imediat după discuțiile din coaliție care au avut loc în această dimineață.