Omul de afaceri Adrian Sârbu, părintele Pro TV, pregătește lansarea a încă trei televiziuni. Acesta intenționează să deschidă un post de comedie, unul de business și unul de știri, pentru care a luat deja licențele. Este vorba despre televiziunile Aleph Business (generalist), Aleph News (tematic informativ) și Aleph Comedy (tematic divertisment).

Compania care va opera cele trei licențe este Aleph Media SRL, o societate în care acționar este Cristina Iacob, regizorul unor filme precum Selfie și Oh, Ramona și iubita omului de afaceri.

”Sunt niște canale care exprimă interese pentru un public pe care noi vrem să-l atingem. Un public cu un venit peste mediu și cu educație superioară care nu-și găsește astăzi locul în televiziunea de cablu.

Aceste trei canale sunt prima parte dintr-un grup de cinci canale pe care vrem să le lansăm. Mai avem în plan unul de educație și altul de lifestyle, tot sub această umbrelă, Aleph.

Aleph va fi, după lansarea canelelor, o platformă gen Netflix, în care conținutul tuturor canalelor va fi integrat și evident ea va fi operată din punct de vedere business după modelul platformelor tip VOD.

Inițial, vom pleca cu canale separate, pe cablu, satelit și online și ulterior programele vor fi adunate în acest cloud pe care l-am numit Aleph. Principala noastră preocupare este și va fi concentrarea pe programele proprii”, a declarat Adrian Sârbu în fața membrilor CNA

Adrian Sârbu a anunțat că după aceste trei televiziuni mai urmează încă două, ce se vor ocupa de domenii ca educație și lifestyle și vor fi disponibile și on demand.