Cei care își doresc o carieră în medicină au dat pe data de 24 iulie, la UMF Craiova, examenul scris pentru specializările Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie. Pentru Asistenţă Medicală Generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare, Tehnică Dentară, examenul este programat pe data de 26 iulie.

Rezultatele pentru cele trei specilizări, Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie au fost deja publicate pe site-ul instituției.

Le puteți vedea aici.

Contestațiile pentru concursul de admitere din 24 iulie de la UMF Craiova se pot depune de candidați personal sau cu procură specială notarială de alte persoane în numele candidatului la secretariatele facultăţilor în data de 25.07.2019, între orele 10.00-13.00.

Facultatea de Medicină din Craiova este o instituţie cu o poziţie bine definită în cadrul învăţământului superior medical românesc şi o prezenţă activă pe plan internaţional. Neangajată politic, instituţia îşi desfăşoară activitatea pe baza separării funcţiilor academice şi administrative, relaţiile dintre ele fiind însă bine stabilite.

Cu un număr de aproape 360 de cadre didactice, organizate în 8 departamente şi 82 de discipline, Facultatea de Medicină pregăteşte anual peste 1750 de studenţi pe parcursul unui ciclu de 6 ani.