„Mult timp visul de a deveni Președintele României mi s-a părut un ideal mult prea îndepărtat. Însă susținerea din ultima vreme, pe care am primit-o din partea oamenilor, mi-a dat curaj să urmez această cale. Cred din tot sufletul că pot fi pentru România un președinte bun, onest, în slujba românilor, acționând zi de zi pentru ei. Un președinte între oameni – asta îmi doresc să fiu.

Așadar, vă invit să îmi fiți alături duminică, începând cu ora 13:00, pe această pagină de Facebook și pe Antena 3, pentru transmisiunea live a evenimentului de anunțare oficială a candidaturii”, a scris Ramona Ioana Bruynseels pe pagina sa de Facebook.

Ramona Ioana Bruynseels este primul candidat înscris în cursa pentru Cotroceni.  Lansarea oficiala a candidaturii are loc astazi, in sala Polivalenta din Bucuresti. La eveniment participa peste 2500 de persoane

Ramona Ioana este o reprezentantă a generației tinere, deștepte și hotărâte, o ardeleancă de la Cluj, absolventă de Harvard care, în loc să ramână în America, a adus America în România, s-a întors acasă și vrea să contribuie real, cu educația, experiența și energia sa, la o schimbare, profundă, în bine, a României.

In luna iunie, Ramona Ioana Bruynseels a fost desemnată candidat al umaniștilor la alegerile prezidenţiale, ea fiind votată în unanimitate pentru această candidatură de cei peste 700 de delegaţi prezenţi la Congresul organizat pe 8 iunie.

„În perioada următoare voi face cunoscute prioritățile candidaturii mele. Vor fi teme concrete, necesare, fără populisme, fără excese. Va fi o candidatură fără minciuni, fără promisiuni neacoperite. O candidatură cinstită!”, a declarat atunci Ramona Bruynseels.